din fasa

Povestea a murit inainte de a se naste. Poate e mai bine asa, ca ma apucau apoi de alea de inima albastra, de ma durea, sufeream, imi puneam intrebari fara raspunsuri si alte astfel de lucruri pe care le tot stiu. Interesant cum am putut sa ma gandesc la faptul ca ar putea iesi ceva cand toate premizele anuntau sfarsitul din radacini.
Oricum, interesant e ca emit se pare semnale total gresite. Am auzit ca as avea unele bucurii la anumite persoane la care nici macar nu m-am gandit asa vreodata. Pe undeva gresesc se pare. Barbatii care ma atrag nu sunt ce par a fi (cum zice cristinica, iata ca un fund misto nu ascunde si o minte pe masura) si oricum se pare ca ei nu isi dau seama ca eu ii plac. Dar in schimb cred altii asta. Fata de care nu am nimic... no... cum ar zice ardelenii... Ar trebui lucrurile astea sa fie mai simple. Cand placi pe cineva el sa stie si tu sa stii daca cineva te place sau nu. Complicat, prea complicat pentru ora asta.
Esti mandru/mandra de ce ai realizat? De unde ai ajuns? De cat ai evoluat? De sansele de care ai beneficiat? De sprijinul de care te-ai bucurat?
Astea sunt niste intrebari care le-am primit intr-un mail de ala cu veniti la coferinta "X". Nu m-as duce niciodata. Depresiv. :D
Mie imi place sa zambesc. Chiar daca baiatul cel frumos nu e tocmai destept ca sa nu zic prost. Si pentru ca mai are si o prietena pe care o mai si iubeste. Si pentru ca seamana cu un trecut.
Si mie mai imi place sa visez. Doar ca imi trebuie alta tinta. A... si ma duc la "Om Bun!" Am mai zis asta o data, dar... "venim de departe si mergem departe/ tocmai in zare, sus la castel". De fapt, viata e frumoasa si nu ma poate darama pe mine ceva ce de fapt nici nu s-a nascut vreodata.