Somethimes...

Milow - You Don't Know

F frumoasa piesa. Imi aduce aminte de multe. Din trecut si din prezent. Am vrut doar o sansa. Ai crezut ca stii mai bine decat mine, iti aduci aminte? Nu... abia daca imi mai amintesc eu, tu sigur ai uitat. Ar fi putut fi totul. N-a fost nimic. Poate e mai bine asa. N-ai sa stii niciodata cum ar fi fost daca... nu ai avut niciodata tot ce as fi putut da. Eu stiu cum ar fi fost daca. Probabil de asta m-a durut mai mult.
Dar gata! E o poveste prea veche. Si incheiata.

Melodrame

Uneori sunt cam patetica, nu e asa?
Oamenii zic ca am un blog cam trist sau cam depresiv.
Ciudat, eu nu simt asa. E un colt al meu care am acceptat sa-l impart cu cei din jur. Adevarat, asta ma opreste sa scriu despre unele lucruri (o fac, dar la modul ipotetic sau sub alte forme) sau despre anumite persoane.
M-am gandit sincer sa-mi fac un alt blog, sub anonimat, si despre care sa nu stie nimeni. Tot eu mi-am dovedit ca daca vrei totusi sa afli despre blogul cuiva, chiar daca, il ascunde, exista modalitati de a o face.
Nu, nu sunt depresiva. Nici macar trista. Am momente bune sau momente rele. Sunt un om rau de multe ori si insuportabil. Uneori sunt un om bun si daca pot ajuta pe cineva cu ceva, as face-o.
Nu mi-e frica de cuvinte mari. Sunt o persoana care stie sa fie fericita uneori, chiar daca stie ca va plati scump pentru asta, dar merita.
ma entuziasmez prea repede si ma desumflu la fel de repede. Dar ce conteaza?
Imi place asa.

un post mai melodramatic... dar frumos

Ce mai faci?
Mersi bine! Cred ca mi-a fost dor de tine...
Nu ne-am mai plimbat pe sub castani de vreo suta si ceva de ani...











Mana ta pe glezna mea infasurata usor si cu grija, cu teama si nesiguranta...
Coapsa mea strans lipita de a ta, intr-o intamplare...
Umarul tau si umarul meu
Soapta ta prea aproape de urechea mea, rasuflarea de langa
Bratul tau incolacit de mijlocul meu
Zambetul strengar si nesiguranta raspunsului
Rasul exagerat
Mana ta lasata intamplator pe mana mea
Mana mea lasata intamplator pe piciorul tau
Degetele incolacite, jocul lor, jocul nostru
Mangaieri fugare, intamplatoare desigur
Strangerea puternica in brate si despartirea disperata de dupa
Din nou mana ta... zambetul meu, ochii tai. De fapt, zambetul meu in ochii tai.
Uneori ma privesti intr-un anume fel pe care eu nu-l merit. Care e prea mult pentru mine.

Pentru toate astea. Si pentru mana ta!

Fara cuvinte

Imi pare rau ca nu sunt talentata. mi-ar fi placut sa am un talent oricare: sa cant, sa dansez intr-un anume fel, sa pictez. Asta mi-ar fi placut cel mai mult: sa am talent la pictura. Sa pun degetul in vopsea si sa exprim. Asta pentru ca am multe de exprimat, si de multe ori cuvintele nu sunt suficiente sau sunt prea goale. Unii ar zice ca am talent la scris. Nici macar. Daca as avea as folosi cuvinte mai putin comune si mai pline de substanta, as exprima in cuvinte tot ce mi-as dori fara a repeta incontinuu cuvinte ce par a fi mari cum sunt: iubire, drag, dor, etc. Pana si lenea e un cuvant mare.
Deci... mi-ar placea foarte tare sa am talent la pictura. Asa cum aveau Madalina, sau Catalina, sau George, sau Adina... (elevii lui Gelu). Mereu Catalina de exemplu putea sa exprime prin culoare si grafica niste lucruri atat de frumoase... Mie imi place doar sa amestec culorile. Am sa imi iau tempera si bloc de desen. Si am sa incep sa pictez singura, acasa, fara a reusi sa exprim ceva neaparat. Doar de dragul de a avea acel sentiment.
Imi aduc aminte cand am vazut prima varianta a ochiului de la profil pictata de gelu ca mi-au dat lacrimile. A vrut sa zica ceva prin ochiul acela de pe perete si nu a avut nevoie de cuvinte. Pur si simplu mi l-a aratat, stiam ca s-a gandit si la mine, stiam mesajul, stiam tot. Cam asa as vrea si eu sa pot sa exprim fara cuvinte. Si oamenii care stiu sa inteleaga.

Nu vreau nimik!

Azi am primit un comentariu foarte frumos pe blog de la Cris. Tre sa ma laud: "Multumesc copilas ca ai fost tare pentru mine, ca mi-ai permis sa intru in viata ta, ca mi-ai daruit atata afectiune, ca m-ai tinut de mana si m-ai pupacit, ca........te iubesc mult !"
Misu mi-a zis ca sunt mama ranitilor. Asa mi se zicea de mult. Am renuntat la statutul asta, si da, imi place sa fiu langa oameni in momente grele. Dar credeti-ma ca as prefera sa nu existe momentele grele, sa fiu doar asa, ca ii iubesc eu mult.
In alta ordine de idei (de parca ideile mele ar avea o ordine, dar imi place expresia asta), ca sa vezi cum e treaba asta cu dorintele. Scriam intr-un post anterior intitulat "Vreau" ce imi doresc eu mai mult si mai mult. Erau multe si prima indeplinita a fost mai pe dos decat as putut sa o fi gandesc vreodata.
Apoi erau dorintele legate de Sulina si de Muncel. Si ia ghiciti? Soramea pleaca in comisie la BAC... unde? La Sulina. Dupa care, astia de la Inspectorat o trimit cu niste copii (plozi sa le zicem) in tabara... unde, unde? La Muncel! Pai e drept? Pai se poate? Eh... macar poze o sa vad si eu.
Nu-mi plac cum se indeplinesc dorintele astea, asa ca nu mai vreau nimic! Atat! Eu sunt omul care nu vrea nimik!!!

Ganduri, trecuturi

Camera mea arata in sfarsit bine. Adica ma simt bine in ea, imi vine sa vin acasa de la munca si nu sa umblu prin parcuri si pe strazi. Azi mi-a aparut si o perdea portocalie, asortata cu covertura de pe pat. Si una si cealalta, venite de la Cristina mea. E frumoasa perdeaua mea, si vesela. Am un perete cam gol unde s-ar potrivi un mare afis. Am si o idee, am batut si un apropo.
Zambesc intr-un fel, nu zambetul tamp, dar macar zambesc. Am invatat de la ei, cei mai puternici ca mine. Mi-a fost cam frica de mine in ultimele luni, mi se pare ca ma transform intr-o statuie de piatra, care nu stie sa sufere, sa planga atunci cand as vrea sau sa se descarce cumva. Ieri mi-au dat lacrimile pentru prima data de mult timp incoace citind modul in care a putut vivi trece prin unul din cele mai rele lucruri prin care poate trece un om. Va reusi, sunt sigura. Ei chiar sunt puternici. Nu eu si nici altii ce se prefac a fi.
Ciudat e ca m-am uitat aseara prin mailul meu si am vazut ca mai am inca foldere cu mailuri de la el. De la el cel din trecut, foarte indepartat si uitat. Apoi l-am visat. Ciudat, dar mereu apare in mintea mea in momente grele sau in care sunt dezorientata. Nimic nu mai e cum a fost. Si nimic n-o sa mai fie, in nici un fel.
Sunt totusi momente in care imi amintesc si imi sunt dragi momentele alea. Chiar si mailurile nonsens, certurile din nimicuri, ghivecele de flori trimise virtual (in cap sau nu).
Si eu vreau binele celor din jur. Asa ca sper in mai putine evenimente nefericite si multe, multe fericite. Pentru toti. Si apoi si pentru mine.

de la rox...

"e interesant cum ne traim toate zilele din viata despartindu-ne, spunand si auzind pe maine si, in mod fatal, intr-una dintre aceste zile, care a fost ultima pentru cineva, ori nu mai este cel caruia i-am spus-o, ori nu mai suntem noi, cei care am spus-o"
Saramago

ULTIMA SCRISOARE

Imi amintesc si acum cand am invatat prima data aceasta poezie... aveam 15 ani. O mai stiu si acum. O data am recitat-o pe toata pe o scena...


Sfarsitul a venit fara de veste. Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles, voi trage dunga peste nadejdea inutila. Fa la fel.
Nu, nici un cuvant, nu-mi spune ca-i o forma. Cunosc insemnatatea ei deplina.
Stiu, voi aveti in viata alta norma. Eu insa-n fata normei nu ma-nchin!
Nu te mai cant in versuri niciodata, mai mult in drumul tau nu am sa ies.
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata si n-am sa spun ca nu m-ai înteles.
A fost, desigur, numai o greseala... Putea sa fie mult... nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost.

Si totusi, totusi, cateva atingeri au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli
Vedeam vazduhul fluturand de ingeri,lumina-n noaptea mea de indoieli...
Cand degete de Midas am pus, magic, pe frageda fiinta-a ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta si-ngenunchiate randuri submisiv,
La soclul tau dumnezeiesc asteapta sa le intinzi cu zambet linistit spre sarutare Adorata dreapta...'Nainte de-a se sterge-n infinit.

O, de-am fi stat alaturi doar o ora, ai fi ramas în auriul vis
Ca o eterna roza aurora de neinteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea. Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea, in care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare, n-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun: "Esti ca oricare". Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul ce-l tine candid, amintirea mea.
Vei fi acolo pururi neintinata, te voi iubi mereu, fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata de ce nu pot mai mult femei sa cânt.
Acolo, sub lumina de mister, scaldata-n apa visurilor, lina,
Vei sta, iubita, ca-ntr-un colt de cer - o stea de seara blanda si senina.

Iar cand viata va fi rea cu tine, cand or sa te improaste cu noroi
Tu fugi in lumea visului la mine. Vom fi acolo singuri, amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata, cu versuri nemaiscrise te mangai.
In dulcea lor cadenta leganata te vei simti ca-n visul tau dintai...

Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme, sa plec de-aicea, de la voi, curand,
Cand glasul tau vreodata-o sa ma cheme, voi reveni la tine din mormant.
Iar de va fi sa nu se poata trece pe veci pecetluitele hotare,
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece, plangand in noaptea mare, tot mai mare.

Scrisoare...

Puneam mai de mult pe blog o parte din scrisoarea publicata de Gabriel Garcia Marquez atunci cand si-a anuntat retragerea. Am sa pun acum continuarea, care am gasit-o dintr-o intamplare.

"Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”"

Poveste de

Povestea? Simpla! De dragoste? Poate... De singuratate? Mai probabil...
Personajele? Hm... un el si o ea, ca orice poveste... Banal? Poate...
A inceput... Nu stiu! N-a inceput? Poate s-a si sfarsit... Cand? Cine mai stie...
El? Nu stiu... Adica? Putea sa nu fie el... Adica? Putea sa fie altfel... Adica? Poate...
Ea? La fel... Cum o stiu? Da, nehotarata. Nu e chiar asa! Da, ai dreptate. Nehotarata la inceput
Si apoi? Apoi... poate apoi a fost prea tarziu. Adica? Adica apoi si atat.
Repercursiuni? Poate... Pe timp lung? Poate... Mai lung ca pana acum? Poate...
Atunci e grav! Hm... ar putea fi. Finalul? Nu a avut inca loc...
Deci? Mai e timp? Nu cred... De ce? E pe panta descendenta
Inseamna ca a fost un varf? Poate... Nici asta nu stiu. El stie? Poate...