unde dai si unde crapa

Am facut-o si pe asta!
M-a sunat Ana zilele trecute, cam trista si depresiva. Am incercat sa o scot din stare, a doua zi era la fel. Si uite asa am plecat eu samabata dimineata spre Constanta, dupa o noapte petrecuta pe terenul Salii Polivalente la Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Autobuz-autobuz-autocar-masina-ana. Am vorbit, ne-am plans, eu ei si ea mie (se pare ca nu era singura care avea nevoie sa vorbeasca despre ceva sau despre cineva). Am fugit seara la Scoica Land, ca de, voiam si eu sa vad de ce e asa de vestita locatia (sa va zic ca nu am priceput nici acum, dar lasa sunt eu mai proasta).
Am facut o ora si ceva prin Mamaia de aglomerat ce era, am auzit de la Ana cam toate injuraturile care le stie, am stat la coada ca cersetorii pentru un loc la o masa, am asteptat o ora pentru o pizza. Intre timp am mai dat ochii si cu o fosta colega ce s-a fandosit putin prin fata noastra si a plecat mai departe in lumea ei, cea a limuzinelor. Prietenii stiu de ce.
Apoi m-am intalnit cu Monica mea, care era asa de draguta incat imi venea s-o smotocesc incontinuu.
Azi... plaja, plimbare, mancat si plecat la Bucuresti. Nu va mai plictisesc cu amanunte.
Ce voiam sa zic este ca imi pare foarte rau ca nu am avut timp sa ma vad cu toti oamenii dragi din Constanta. Iarta-ma Nik, nici macar nu ti-am zis ca sunt in cta. Tot t iubesc.
Si voiam inca o data sa precizez: ce-ti doresti si unde ajungem: mi-am dorit sa merg la mare la sulina. Am facut plaja la Mamaia, care e opusul a tot ceea ce-mi doresc: aglomeratie, fitze, barbati libidinosi si mult zgomot. Nu muzica, zgomot.
Uf.... :(

Nu vreau nimik!

Azi am primit un comentariu foarte frumos pe blog de la Cris. Tre sa ma laud: "Multumesc copilas ca ai fost tare pentru mine, ca mi-ai permis sa intru in viata ta, ca mi-ai daruit atata afectiune, ca m-ai tinut de mana si m-ai pupacit, ca........te iubesc mult !"
Misu mi-a zis ca sunt mama ranitilor. Asa mi se zicea de mult. Am renuntat la statutul asta, si da, imi place sa fiu langa oameni in momente grele. Dar credeti-ma ca as prefera sa nu existe momentele grele, sa fiu doar asa, ca ii iubesc eu mult.
In alta ordine de idei (de parca ideile mele ar avea o ordine, dar imi place expresia asta), ca sa vezi cum e treaba asta cu dorintele. Scriam intr-un post anterior intitulat "Vreau" ce imi doresc eu mai mult si mai mult. Erau multe si prima indeplinita a fost mai pe dos decat as putut sa o fi gandesc vreodata.
Apoi erau dorintele legate de Sulina si de Muncel. Si ia ghiciti? Soramea pleaca in comisie la BAC... unde? La Sulina. Dupa care, astia de la Inspectorat o trimit cu niste copii (plozi sa le zicem) in tabara... unde, unde? La Muncel! Pai e drept? Pai se poate? Eh... macar poze o sa vad si eu.
Nu-mi plac cum se indeplinesc dorintele astea, asa ca nu mai vreau nimic! Atat! Eu sunt omul care nu vrea nimik!!!

Vara, caldura si dor de duca

Nu stiu cum se intampla, dar de fiecare data cand vine vara ma apuca un chef nebun de plecat la Sulina. Nu la mare unde se bat toti pe un sezlong sau un loc de pus cearsaful (nu inteleg nici acum de ce nu evolueaza spre o rogojina sau macar un prosop si vin cu cearsafurile furate din hotelurile si pensiunile unde sunt cazati), nu la mare unde stai 20 de minute la coada ca sa iti cumperi o inghetata sau o bere de 3-4 ori mai scumpa decat pretul normal, ci la Sulina.
Daca e soare afara, daca mor de cald in troleu si injur oamenii mirositori, eu ma gandesc la Sulina. Ma gandesc la plaja goala de acolo, la racoarea si tantarii de seara, la terasa cu stuf, la umbreluta singuratica, la drumul de 2 km pana la plaja. La farul de la Sfantu' Gheorghe care se vede de la Sulina, la urmele picioarelor pe nisip. Ma mai gandesc la berea de la lanturi, la faleza ingusta cat o straduta cu sens unic. La cele 5 strazi paralele ale orasului Sulina care se numesc original Strada 1, Strada 2, Strada 3, Strada 4 si Strada 5.
Ma gandesc la mirosul de sarat si la baile in mare noaptea, cand apar licuricii mici si apa este fosforescenta daca treci cu mana prin ea.
Vara trecuta nu am ajuns la Sulina. Prima data in 10 ani. Nu am vazut cimitirul din Sulina. Oricat de sadic ar parea, acel loc este printre cele mai sfinte pentru mine. E cel mai frumos loc. Si mai ales acea statuie care o stiu toti cunoscatorii locului.
La Sulina soarele straluceste cel mai sincer. Si acolo toti zambim sincer. Acolo nu mai conteaza nimic din ce e material. Acolo conteaza doar sufletul.

povesti si oameni

Pe Tibi l-am cunoscut intr-o tabara la Sulina, bineinteles, acolo unde oamenii nu mai au corp ci doar suflet. Acolo unde soarele straluceste cel mai sincer, cum zice Alexutza. Nu i-am acordat prea mult credit pentru ca nu apeciez deobicei baietii frumosi care stiu asta si l-am catalogat drept increzut. L-am reintalnit la sfarsitul aceleiasi veri, in Sangeorz Bai. Si am descoperit ca e un om deosebit. Una din sperantele generatiilor care vin din urma, care nu cred ca muzica folk e cea cantata de Irina Loghin, care apreciaza lucrurile, locurile si oamenii de suflet.
M-a amuzat la un moment dat acum vreo 6 luni cand m-a sunat si cu un ton de ala amarat m-a intrebat in dulcele grai ardelenesc: ”tu moni, noi oare ne mai vedem vre-o data viata asta”? Si da, ne-am revazut astazi, la Cluj unde e acum student el. Si ne mai vedem zilele astea, ca doar sunt aici. Este cam la fel cum mi-l aminteam, poate putin mai matur. Unul din oamenii frumosi pe care sunt mandra ca ii cunosc. Care gandesc la lucruri simple si frumoase, fara a visa la chestiile materiale in capcana carora cadem de multe ori.
Respectele mele pentru tine pentru toate aceste motive! Si sper ca peste o perioada de timp cand ne vom revedea sa te gasesc la fel, poate putin mai fericit!