Ganduri, trecuturi

Camera mea arata in sfarsit bine. Adica ma simt bine in ea, imi vine sa vin acasa de la munca si nu sa umblu prin parcuri si pe strazi. Azi mi-a aparut si o perdea portocalie, asortata cu covertura de pe pat. Si una si cealalta, venite de la Cristina mea. E frumoasa perdeaua mea, si vesela. Am un perete cam gol unde s-ar potrivi un mare afis. Am si o idee, am batut si un apropo.
Zambesc intr-un fel, nu zambetul tamp, dar macar zambesc. Am invatat de la ei, cei mai puternici ca mine. Mi-a fost cam frica de mine in ultimele luni, mi se pare ca ma transform intr-o statuie de piatra, care nu stie sa sufere, sa planga atunci cand as vrea sau sa se descarce cumva. Ieri mi-au dat lacrimile pentru prima data de mult timp incoace citind modul in care a putut vivi trece prin unul din cele mai rele lucruri prin care poate trece un om. Va reusi, sunt sigura. Ei chiar sunt puternici. Nu eu si nici altii ce se prefac a fi.
Ciudat e ca m-am uitat aseara prin mailul meu si am vazut ca mai am inca foldere cu mailuri de la el. De la el cel din trecut, foarte indepartat si uitat. Apoi l-am visat. Ciudat, dar mereu apare in mintea mea in momente grele sau in care sunt dezorientata. Nimic nu mai e cum a fost. Si nimic n-o sa mai fie, in nici un fel.
Sunt totusi momente in care imi amintesc si imi sunt dragi momentele alea. Chiar si mailurile nonsens, certurile din nimicuri, ghivecele de flori trimise virtual (in cap sau nu).
Si eu vreau binele celor din jur. Asa ca sper in mai putine evenimente nefericite si multe, multe fericite. Pentru toti. Si apoi si pentru mine.

ULTIMA SCRISOARE

Imi amintesc si acum cand am invatat prima data aceasta poezie... aveam 15 ani. O mai stiu si acum. O data am recitat-o pe toata pe o scena...


Sfarsitul a venit fara de veste. Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles, voi trage dunga peste nadejdea inutila. Fa la fel.
Nu, nici un cuvant, nu-mi spune ca-i o forma. Cunosc insemnatatea ei deplina.
Stiu, voi aveti in viata alta norma. Eu insa-n fata normei nu ma-nchin!
Nu te mai cant in versuri niciodata, mai mult in drumul tau nu am sa ies.
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata si n-am sa spun ca nu m-ai înteles.
A fost, desigur, numai o greseala... Putea sa fie mult... nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost.

Si totusi, totusi, cateva atingeri au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli
Vedeam vazduhul fluturand de ingeri,lumina-n noaptea mea de indoieli...
Cand degete de Midas am pus, magic, pe frageda fiinta-a ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta si-ngenunchiate randuri submisiv,
La soclul tau dumnezeiesc asteapta sa le intinzi cu zambet linistit spre sarutare Adorata dreapta...'Nainte de-a se sterge-n infinit.

O, de-am fi stat alaturi doar o ora, ai fi ramas în auriul vis
Ca o eterna roza aurora de neinteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea. Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea, in care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare, n-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun: "Esti ca oricare". Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul ce-l tine candid, amintirea mea.
Vei fi acolo pururi neintinata, te voi iubi mereu, fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata de ce nu pot mai mult femei sa cânt.
Acolo, sub lumina de mister, scaldata-n apa visurilor, lina,
Vei sta, iubita, ca-ntr-un colt de cer - o stea de seara blanda si senina.

Iar cand viata va fi rea cu tine, cand or sa te improaste cu noroi
Tu fugi in lumea visului la mine. Vom fi acolo singuri, amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata, cu versuri nemaiscrise te mangai.
In dulcea lor cadenta leganata te vei simti ca-n visul tau dintai...

Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme, sa plec de-aicea, de la voi, curand,
Cand glasul tau vreodata-o sa ma cheme, voi reveni la tine din mormant.
Iar de va fi sa nu se poata trece pe veci pecetluitele hotare,
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece, plangand in noaptea mare, tot mai mare.