Nu vreau nimik!

Azi am primit un comentariu foarte frumos pe blog de la Cris. Tre sa ma laud: "Multumesc copilas ca ai fost tare pentru mine, ca mi-ai permis sa intru in viata ta, ca mi-ai daruit atata afectiune, ca m-ai tinut de mana si m-ai pupacit, ca........te iubesc mult !"
Misu mi-a zis ca sunt mama ranitilor. Asa mi se zicea de mult. Am renuntat la statutul asta, si da, imi place sa fiu langa oameni in momente grele. Dar credeti-ma ca as prefera sa nu existe momentele grele, sa fiu doar asa, ca ii iubesc eu mult.
In alta ordine de idei (de parca ideile mele ar avea o ordine, dar imi place expresia asta), ca sa vezi cum e treaba asta cu dorintele. Scriam intr-un post anterior intitulat "Vreau" ce imi doresc eu mai mult si mai mult. Erau multe si prima indeplinita a fost mai pe dos decat as putut sa o fi gandesc vreodata.
Apoi erau dorintele legate de Sulina si de Muncel. Si ia ghiciti? Soramea pleaca in comisie la BAC... unde? La Sulina. Dupa care, astia de la Inspectorat o trimit cu niste copii (plozi sa le zicem) in tabara... unde, unde? La Muncel! Pai e drept? Pai se poate? Eh... macar poze o sa vad si eu.
Nu-mi plac cum se indeplinesc dorintele astea, asa ca nu mai vreau nimic! Atat! Eu sunt omul care nu vrea nimik!!!