4 sept. 2009
3 sept. 2009
... si nu se poate altfel
l: te iubesc te iubesc te iubesc!
m: da????
m: ma uibesti tu asa?
m: de ce?
l: de ce?
l: ca esti monica si te iubesc
l: ca esti un super om
l: care trebuie iubit si nu se poate altfel
m: :)
l: ce vrei daca asa trebe cum vrei sa nu te iubesc eu?
m: :))
m: pai daca asa trebuie...
m: sa mai zici si la altii ca trebuie
l: pai daca asa simte inima mea?
l: o sa zic
m: si eu te iubesc mai, chiar de n-am fost eu in cea mai buna forma a mea in ultimele luni...
l: lasa monica toti avem perioade! important e ca stim ca suntem aici
l: chiar daca nu vorbim cu lunile
l: eu te simt aproape!
m: luv u mult
l: si eu pe tine!
l: valeu ce siropoasa sunt
m: da????
m: ma uibesti tu asa?
m: de ce?
l: de ce?
l: ca esti monica si te iubesc
l: ca esti un super om
l: care trebuie iubit si nu se poate altfel
m: :)
l: ce vrei daca asa trebe cum vrei sa nu te iubesc eu?
m: :))
m: pai daca asa trebuie...
m: sa mai zici si la altii ca trebuie
l: pai daca asa simte inima mea?
l: o sa zic
m: si eu te iubesc mai, chiar de n-am fost eu in cea mai buna forma a mea in ultimele luni...
l: lasa monica toti avem perioade! important e ca stim ca suntem aici
l: chiar daca nu vorbim cu lunile
l: eu te simt aproape!
m: luv u mult
l: si eu pe tine!
l: valeu ce siropoasa sunt
2 sept. 2009
charityGift.ro
Mi-a propus Bianca o poveste si am sa o dau si eu mai departe, desi pare asa... o reclama.
Nu e. E vorba de un link care o sa il pun in lista de bloguri si un site despre care o sa va vorbesc.
E un magazin on line daca vreti. In care toata lumea care vinde ceva, doneaza o parte din suma in scopuri caritabile.
Magazinul contine produse diverse: carti si bijuterii, jucarii, accesorii si produse hand-made sau produse realizate de beneficiarii fundatiilor cu ateliere lucrative. Site-ul este actualizat periodic cu produse noi si informatii despre posibili beneficiari.
Nu e. E vorba de un link care o sa il pun in lista de bloguri si un site despre care o sa va vorbesc.
E un magazin on line daca vreti. In care toata lumea care vinde ceva, doneaza o parte din suma in scopuri caritabile.
Magazinul contine produse diverse: carti si bijuterii, jucarii, accesorii si produse hand-made sau produse realizate de beneficiarii fundatiilor cu ateliere lucrative. Site-ul este actualizat periodic cu produse noi si informatii despre posibili beneficiari.
a.. si apropo, probabil ca ati remarcat ca am deschis din nou blogul vizitelor...
Am facut asta pentru ca vreau sa-mi refuz posibilitatea de a face o tragedie dintr-o poveste.
Am sa va rog atat, nu ma intrebati prea multe despre ce am scris zilele cat a fost inchis... decat daca e neaparat necesar.
Am facut asta pentru ca vreau sa-mi refuz posibilitatea de a face o tragedie dintr-o poveste.
Am sa va rog atat, nu ma intrebati prea multe despre ce am scris zilele cat a fost inchis... decat daca e neaparat necesar.
Luana...
Ieri m-am hotarat (am zis ca nu mai scriu despre decizii, dar nu ma pot abtine) ca de acum incolo, sa scriu mult despre oameni. Nu doar despre un om, ci despre oamenii care ii intalnesc sau care sunt deja in viata mea. Unora le voi da numele, altora nu, din motive pur subiective: nu stiu nici ei ce inseamna in viata mea, nu isi imagineaza cat bine sau rau mi-au facut si nici nu vreau sa le impovarez cu ceva existenta stiind ce inseamna pentru mine.
Si am sa incep astazi cu Luana. Si asta pentru ca azi este ziua ei, face 18 anisori care nu stiu cum au trecut.
Luana este copila din vecini, a crescut sub ochii mei, s-a maturizat la distanta pentru ca am plecat de la Tulcea cand ea abia termina gimnaziul.
Cand s-a nascut la 1 kg 200 nici macar nu am crezut vre'unul din noi ca va supravietui. Am ras adesea de ea ca era cat o punga de zahar la promotie (de aia cu 20% gratuit).
Cand a inceput sa creasca venea la noi cu o punga de clame "sa ii facem cozi". Se radea de ea ca era foarte slaba si a inceput sa se inalte. Dif mereu spunea: "peste doi trei ani, e buna si acum". Si s-a facut foarte frumoasa.
Din multe puncte de vedere, e inca un copil. Un copil care are norocul de a fi frumos si iubit de cei din jur. Superficial inca pe alocuri, dar care mie, cel putin, imi promite mult. Si asta pentru ca este un copil ce crede in lucruri frumoase. Care gaseste frumusetea intr-o carte citita, intr-o vizita la stana pe dealuri, careia ii place pe scena in fata spectatorilor si nu ii pasa atat de ea in ochii altora.
Imi place Luana pentru ca ma face sa rad si atunci cand sunt foarte suparata. O iubesc pentru ca intr-o dimineata mi-a trimis un sms in care mi-a spus: "te iubesc de dimineata pentru ca am vazut narcise albe". Imi place ca nu e o adolescenta obisnuita care sa isi doreasca petrecere de majorat, cu multi oameni si colegi care sa o admira. Stie ca e admirata oricum, si isi permita sa faca exact ce viseaza ea.
Imi place ca e uneori nesigura si alintata, dar macar recunoaste asta. Si imi place ca inca isi permite sa greseasca, stie ca adolescenta ii iarta toate aceste lucruri.
La multi ani, pisicuto si sa ti se indeplineasca visele acelea frumoase de care stim noi!
Si am sa incep astazi cu Luana. Si asta pentru ca azi este ziua ei, face 18 anisori care nu stiu cum au trecut.
Luana este copila din vecini, a crescut sub ochii mei, s-a maturizat la distanta pentru ca am plecat de la Tulcea cand ea abia termina gimnaziul.
Cand s-a nascut la 1 kg 200 nici macar nu am crezut vre'unul din noi ca va supravietui. Am ras adesea de ea ca era cat o punga de zahar la promotie (de aia cu 20% gratuit).
Cand a inceput sa creasca venea la noi cu o punga de clame "sa ii facem cozi". Se radea de ea ca era foarte slaba si a inceput sa se inalte. Dif mereu spunea: "peste doi trei ani, e buna si acum". Si s-a facut foarte frumoasa.
Din multe puncte de vedere, e inca un copil. Un copil care are norocul de a fi frumos si iubit de cei din jur. Superficial inca pe alocuri, dar care mie, cel putin, imi promite mult. Si asta pentru ca este un copil ce crede in lucruri frumoase. Care gaseste frumusetea intr-o carte citita, intr-o vizita la stana pe dealuri, careia ii place pe scena in fata spectatorilor si nu ii pasa atat de ea in ochii altora.
Imi place Luana pentru ca ma face sa rad si atunci cand sunt foarte suparata. O iubesc pentru ca intr-o dimineata mi-a trimis un sms in care mi-a spus: "te iubesc de dimineata pentru ca am vazut narcise albe". Imi place ca nu e o adolescenta obisnuita care sa isi doreasca petrecere de majorat, cu multi oameni si colegi care sa o admira. Stie ca e admirata oricum, si isi permita sa faca exact ce viseaza ea.
Imi place ca e uneori nesigura si alintata, dar macar recunoaste asta. Si imi place ca inca isi permite sa greseasca, stie ca adolescenta ii iarta toate aceste lucruri.
La multi ani, pisicuto si sa ti se indeplineasca visele acelea frumoase de care stim noi!
1 sept. 2009
Empatie
Empatie = durerea ta in sufletul meu
Sentimentul ala cand stiu ca nu esti bine. Cand as vrea sa patrund in sufletul tau, sa le iau pe toate asupra mea si sa te las liber.
Adun dureri in sufletul meu ca intr-un cos de gunoi. Am adunat lucruri inutile si grele. Am zis ca nu mai fac asta, ca ma fac "rea si diabolica".
Poate e chiar o fata a mea, cine stie? Fie ca o ascund fie ca v-o arat voua, nu mai conteaza asta acum.
De cateva zile imi tot trec prin minte o gramada de lucruri pe care vreau sa le scriu pe blog.
Lucruri care sunt legate de cotidian, de ce vad si aud, de ce ma intreb si ce imi raspund, dar parca pur si simplu ideile acelea nu le pot asterne pe hartie.
Ma trezesc in fata monitorului si ma simt datoare sa scriu din fundul sufletului, din locul acela care doar eu il cunosc cu adevarat si unde am zis ca nu o sa permit oamenilor sa mai patrunda.
Am luat atat de multe decizii pe care le-am incalcat incat mi-e frica sa mai scriu despre orice decizie as lua-o acum.
Simt pur si simplu ca undeva acolo, unde o parte a sufletului meu a ramas, lucrurile nu merg bine deloc. Se numeste empatie. Nu iubire, nu dragoste, nu sentiment.
Se mai numeste uneori si mila.
Alteori se numeste drag de oameni.
Cum s-a ajuns aici... habar nu am, desi in fiecare zi gasesc noi si noi explicatii.
Sunt mai bine, daca asta vreti sa zici.
Se revolta corpul meu, ca de fiecare data. Durerea s-a transformat intr-una fizica, dar e mai usoara asa, chiar daca asta ar putea da nastere a unor mici tragedii in viata mea... randament slab la munca, fuga de oameni. De o saptamana am vreo 3 prieteni care tot insista sa ne vedem, banuid, saracii, ca nu sunt tocmai bine. Ii evit, parca nu pot privi in ochii acelora care mi-au spus ca asa va fi... care l-ar vorbi pe EL de rau sau care mi-ar explica ca el nu merita.
Nu vreau sa ii ascult si nu vreau sa-mi spuna ca oricum nu ma merita, ca el e de vina. Nu vreau sa stiu asta. Asta eu am hotarat atunci iar daca a fost greseala mea, lasati-ma sa imi iau singura pedeapsa.
Iar ea se numeste empatie...
cred ca ar trebui sa incerc sa dorm uneori, macar putin... n-am sa mai pot continua asa.
Sentimentul ala cand stiu ca nu esti bine. Cand as vrea sa patrund in sufletul tau, sa le iau pe toate asupra mea si sa te las liber.
Adun dureri in sufletul meu ca intr-un cos de gunoi. Am adunat lucruri inutile si grele. Am zis ca nu mai fac asta, ca ma fac "rea si diabolica".
Poate e chiar o fata a mea, cine stie? Fie ca o ascund fie ca v-o arat voua, nu mai conteaza asta acum.
De cateva zile imi tot trec prin minte o gramada de lucruri pe care vreau sa le scriu pe blog.
Lucruri care sunt legate de cotidian, de ce vad si aud, de ce ma intreb si ce imi raspund, dar parca pur si simplu ideile acelea nu le pot asterne pe hartie.
Ma trezesc in fata monitorului si ma simt datoare sa scriu din fundul sufletului, din locul acela care doar eu il cunosc cu adevarat si unde am zis ca nu o sa permit oamenilor sa mai patrunda.
Am luat atat de multe decizii pe care le-am incalcat incat mi-e frica sa mai scriu despre orice decizie as lua-o acum.
Simt pur si simplu ca undeva acolo, unde o parte a sufletului meu a ramas, lucrurile nu merg bine deloc. Se numeste empatie. Nu iubire, nu dragoste, nu sentiment.
Se mai numeste uneori si mila.
Alteori se numeste drag de oameni.
Cum s-a ajuns aici... habar nu am, desi in fiecare zi gasesc noi si noi explicatii.
Sunt mai bine, daca asta vreti sa zici.
Se revolta corpul meu, ca de fiecare data. Durerea s-a transformat intr-una fizica, dar e mai usoara asa, chiar daca asta ar putea da nastere a unor mici tragedii in viata mea... randament slab la munca, fuga de oameni. De o saptamana am vreo 3 prieteni care tot insista sa ne vedem, banuid, saracii, ca nu sunt tocmai bine. Ii evit, parca nu pot privi in ochii acelora care mi-au spus ca asa va fi... care l-ar vorbi pe EL de rau sau care mi-ar explica ca el nu merita.
Nu vreau sa ii ascult si nu vreau sa-mi spuna ca oricum nu ma merita, ca el e de vina. Nu vreau sa stiu asta. Asta eu am hotarat atunci iar daca a fost greseala mea, lasati-ma sa imi iau singura pedeapsa.
Iar ea se numeste empatie...
cred ca ar trebui sa incerc sa dorm uneori, macar putin... n-am sa mai pot continua asa.
Facebook Page
Ce citesc, ce indragesc
