Eurovision recent

Pentru ca da, ma uit la Eurovision cam in fiecare an, top 8 piese care mi-au placut de-a lungul ultimilor ani.
Mai de fetite, asa:

Locul I
Loreen - Euphoria (Suedia, castigatoare in 2012)



Locul 2
Lena - Satellite (Germania, castigatoare in 2010)


Locul 3
A friend in London - New Tomorrow (Danemarca, 2011, locul 5)


Locul 4
Emmelie De Forest - Only Tear Drops (Danemarca, castigatoare in 2013)


Locul 5
Yohanna - Is it true (Islanda, locul 2 in 2009, nu avea nici o sansa in fata lui Alexander din Norvegia - era frumos si avea o vioara)


Locul 6
Ruslana - Wild Dances (Ucraina, castigator in 2004)


Locul 7
Soluna Samay - Should've Known Better (Danemarca, 2012, locul 23)


Locul 8
Alexander Rybak - Fairytale (Norvegia, castigator in 2009)

buna varianta rea

Fug de mine, pe carari intortocheate si fara tinte exacte. Ma intalnesc adesea cu fantome din trecut.
Suntem ca doi straini, desi stim prea multe unul despre altul. Ne uitam speriati la celalalt, cautandu-ne pe noi.Ca doua oglinzi care se reflecta una pe alta la nesfarsit, fara nici o logica si fara nici un raspuns.

Am pierdut oameni, am castigat emotii. Am simtit frumos, am suferit si am disperat. Am primit si am daruit, am invatat sa visez si am invatat ca visele nu se impart mereu.
Am priceput ca nu intamplator intalnim oameni, ca lucrurile se intampla cu un sens pe care il intelegem, de cele mai multe ori, prea tarziu. Am incercat sa renunt la aceasta cautare de sensuri, sa nu mai grabesc lucruri, sa nu inteleg ce e de neinteles. E greu. Inca invat despre rabdare.

Poti sa iubesti un om. Si intr-o zi sa-ti dai seama ca nu-l mai iubesti. Fiecare om pe care nu-l mai iubesc e o piatra in plus, pe care o car intr-un bagaj ce devine tot mai greu si pe care stiu ca n-am sa fiu capabila sa-l abandonez niciodata. Incerc sa ma impac cu trecutul, asa cum este el. Sa iert, sa ii iubesc din nou, ca pe acei oameni care au plecat din viata mea si despre care stiu ca nu se vor mai intoarce vreodata.

Suntem atat de diferiti si totusi semanam atat de mult... nu vreau sa te salvez. Nu vreau sa te transform. Esti bine asa cum esti, la fel cum eu sunt bine langa tine. Nu romantez ce nu se poate romanta, stiu ca sensul il vom gasi peste ani. Invat doar sa accept si sa ma bucur. Cati oameni sunt capabili sa traiasca ce traim noi, sa inteleaga ceea ce noi intelegem?

N-am sa uit niciodata cum am simtit. Si-am sa caut mereu aceleasi lucruri care m-au invatat sa fiu ceea ce astazi iubesti in mine. N-am sa scap niciodata de sentimentul asta de insuficienta, oricat ati vrea voi sa ma convingeti ca nu am dreptate. Pentru ca asta ma face sa iubesc. Sa caut, sa descopar, sa fiu atenta.
Nu cred in artificii si lucruri simple. Prefer sa simt. Sa-mi dau voie sa simt. Sa nu caut balante si egalitati. Nu totul se plateste. Urasc regulile. Pentru mine, relatiile dintre oameni nu sunt nici definite, nici batute in cuie. Am facut asta candva, acum vreau sa traiesc, sa nu-mi mai fie frica de emotii.

Un prieten mi-a spus de curand: "Moni, oamenii care sunt in viata ta si alaturi de tine stiu foarte bine despre ce este voba. Stiu cum esti tu, stiu atasamentele tale, stiu ce si cat pot primi de la tine si invata ce trebuie sa ofere la schimb. Nu merge nici cu jumatati de masura, nici cu pacaleli temporale". 
Mi-e dor de Moni, cumva.

e luna plina si e martie. Stii ce inseamna asta? Ca vin Floriile.

ar fi meritat alt final

Cand ai plecat din viata mea, nu am mai avut nici forta, nici timpul sa ma dezmeticesc. Am crezut ca este doar o cearta din sutele de certuri stupide pe care le aveam. De fiecare data. Mi-au trebuit zile, saptamani si luni care s-au transformat usor in ani sa inteleg ca acela a fost sfarsitul. Ca nimeni si nimic nu te-ar mai aduce inapoi.
Apoi am inteles ca, in cazul ireal in care intr-o zi te-as gasi la mine la usa, nu as mai avea ce sa iti spun. Ca n-as putea niciodata sa te iert pentru acele zile, saptamani, luni si ani in care am avut nevoie de tine si in care tu erai departe.
Am invatat, asemenea unui copil de nici un an, sa fac totul de la capat. Sa invat sa merg singura, sa vorbesc, sa leg prietenii, sa aleg ce-mi place si ce nu. Au trecut anii si mi-ai reprosat ca m-am schimbat. Nu m-am schimbat deloc. Am aflat cine sunt. Ramasesem blocata in universul tau, facem lucrurile care tu le apreciai sperand ca, intr-un fel, asa ai sa ma apreciezi mai mult.
Nu cred ca m-am rupt cu adevarat niciodata de tine. Nici acum, cand sunt altcineva. Este ciudat sentimentul, pentru ca nu-mi mai doresc sub nici o forma sa fac parte din viata ta. Imi place sa te stiu acolo, undeva, bine, fericit. Nu mi-am dorit niciodata raul pentru tine. Insa nu as sti ce sa fac cu tine in viata mea, locul tau nu mai este aici. La fel cum eu nu as mai putea fi niciodata aceea.

Inca mi-e greu sa creez relatii cu oamenii, desi nu pare asa. Inca mi-e greu sa ma atasez cu adevarat de cineva, din teama ca, intr-o zi, imi vor intoarce spatele si vor disparea din viata mea. N-am mai putut sa iubesc cu adevarat pe nimeni. Desi am mimat: si dragostea, si emotia, si pasiunea. Am inceput sa invat sa simt. Si mi-e frica. Mi-e frica de orice emotie o trezeste cineva in mine. Scenariile se creeaza imediat in mintea mea. De la un sentiment simplu totul se transforma intr-o poveste cu un final nefericit. Unde el va face cale intoarsa si va disparea complet din viata mea, fara nici un preaviz.
E greu sa explici unui om pe care abia l-ai intalnit toate astea iar el sa inteleaga, sa stea alaturi de tine si sa invatati, impreuna, ca nu toate povestile au acelasi final.
Ma doare fiecare om pe care as putea sa-l iubesc si pe care nu am curaj sa-l pastrez in viata mea. Imi sabotez emotiile si alung "pericolul" din preajma mea. Apoi sufar. Caci, nu-i asa? Asa imi creez finalurile. La fel ca al nostu.

Uneori, spun ca mi-e dor de tine. Nu cred o clipa asta, dar simt nevoia sa-mi fie dor. Si simt ca nu am dreptul sa-mi fie dor de alte povesti. Inca mai simt ca-ti datorez lucruri.

Povestea noastra ar fi meritat un altfel de final.