Lay a whisper on my pillow

Cu ironii si nepasare e usor. Cand incerci sa fii sincer cu tine insuti, atunci e mult mai greu.
E usor sa razi de altii, sa declari patetisme, sa emiti judecati de valoare, sa ai pretentii de maturitate, sa te declari nepasator, sa fii distant si cerebral.

Cand te intalnesti cu tine si-ti recunosti dorintele ascunse, cand te bati cu proprii tai demoni, e mult mai greu.

Am zis astazi ca "sunt zile in care ma cuprinde o tristete pe care as vrea sa ti-o impartasesc". M-am lovit de mine intr-un labirint in care ratacesc de prea mult timp. Mai trist e ca am sa ratacest mult timp de aici incolo. Mi-e greu fara tine, oricum ai fi tu, oriunde te-ai afla si oricine ar fi in dreapta ta. Ce-i drept, alaturi de tine mi-ar fi poate mai greu, sau mai complicat, stim amandoi asta si nu stiu cum ar arata acest "alaturi" .
Inainte, cu multi ani in urma, cand aveam acesta stare pe care nu stiu s-o definesc, puneam mana pe telefon si sunam. Acum nu am pe cine. Nimeni si nimic nu-mi mai aduce acea emotie, in mine lipseste acel sentiment. As vrea.

M-am transformat in ceva rece, intr-o luptatoare. Nu ti-ai dorit mereu asta de la mine? Sa fiu o luptatoare? Iata ca sunt. Una care e gata mereu sa atace, a carui scut este bine prins si pe care n-o mai poti gasi cu garda jos. Stiu sa ma apar si stiu, mai mult decat oricand, sa atat. Asta nu ma face deloc fericita.

Nu-mi pasa ca trec anii pentru ca nu mai am un vis care sa ma astepte la capatul lor. Asteptarea nu mai duce nicaieri si ma las dusa de val.

Daca mi-e dor? Mi-e dor de inebunesc si ma doare. Mi-e dor de mine asa cum eram langa tine, mi-e dor de mine asa cum simteam. Imi caut nebunia si-as vrea sa o mai pot intelege pe-a celorlalti. Nici pe a mea nu o mai pot accepta, totul mi se pare inutil, nu inteleg de ce, incotro, pentru ce.

O da... stiu toate argumentele corecte. Stiu cum trebuie sa fie normalitatea. Am devenit atat de "normala" incat nu mai stiu ce inseamna aia.

Ma resemnez, ascunzandu-ma si spunandu-mi ca "fiecare isi traieste dramele". As vrea si eu sa le (re)cunosc pe ale mele.

666 + 1

Dupa ce postarea anterioară a purtat numărul 666, nu mai ştiu ce să spun.

Am primit un mail şi m-am simţit împlinită - se pare că blogul meu este util cuiva. Ceea ce e bine. Am spus mereu că scriu pentru mine, asta nu înseamnă că nu mă bucur atunci când primesc Feedback.

Am privit în urmă. A fost greu, dar am reuşit! Ai să reusesti si tu! Nu stiu însă dacă era mai bine înainte decât acum.

Mi+au plăcut mereu oamenii cu personalitate.
Mă întreb însă care este personalitatea mea. Ce vreau eu.