Ieri am avut una dintre cele mai ciudate zile.
Nu mi s-a intamplat nimic rau, din contra.

Dar m-am simtit foarte depresiva, straina, incapabila de... orice! M-am dus sa mananc singura, m-am plimbat pe strazi... mergeam aiurea, ma asezam pe banci si imi venea sa plang.
M-am gandit ca, daca ar exista in lume o zi potrivita pentru a ma sinucide, asta e cea mai potrivita. Asa ar trebui sa arate ziua in care te hotarasti sa mori.
Evident, nu cred in sinucideri.

Acum ascult Alexandrina Hristov.
Nu m-am hotarat nici acum daca imi place sau nu. Stiu doar ca doare. E o voce care patrunde si care-ti spune ca sufera. Ceva. Undeva.

absenta

E o ceata-n priviri
Si-amintire de miri
Cand visam ca ma-nvalui in ploi

Iar durerea ar vrea
Sa ne scape de ea
Doar sa stim sa mai fim iar in doi


Cantece de munte - Absenta
Asculta mai multe audio diverse

Iasi

Mi-a placut la Iasi pentru ca moldovenii sunt oameni simpli si calzi. Pentru ca lor nu le este teama de apropiere, de omenie si de relatiile dintre oameni. Ei cand vorbesc te tin de mana sau te privesc in ochi. Daca le este drag de tine, te imbratiseaza sau te saruta pe obraz si pleaca.

Nu mi-a placut la Iasi pentru ca mi-am dat seama ca mie imi este frica acum sa fiu la fel ca ei. pentru ca, eu, am invatat, prost, ca trebuie sa pastrez distanta.

N-am apucat sa vad Iasiul decat din masina sau de pe geam. Si totusi, eu stiu. Am crescut in Moldova si stiu, mai bine decat altii, ce inseamna caldura si simplitatea.

Am descoperit acolo niste tineri minunati, calzi si destepti. M-am vazut pe mine asa cum eram cand imi placea mai mult de ce vedeam cand ma uitam in oglinda.
Si am realizat ca mi-e dor de imbratisari sincere, mi-e dor sa tin un om de mana si sa ma uit in ochii lui, sa pup pe cineva atunci cand spune sau face ceva ce mie mi se pare minunat.

Fara sa-mi pese de imagine, de etichete, de lucruri care se fac sau care nu se fac.

vulnerabilitati

cand lucrurile o luasera razna in viata mea, era totul ciudat.
Acum e doar liniste.

Ma gandeam zilele trecute la mine acum un an si ceva. Da, stiti deja despre ce vorbesc.
Lasasem niste vise deoparte, lasasem un job care imi placea dar de care nu ma mai simteam atrasa si plecam pe un drum total necunoscut.

Am crescut mult in ultimul an. Totusi, imi lipseste ceva. Starea de nesiguranta o am si acum, atunci mai aveam ceva... aveam o melancolie, aveam un dor, aveam pentru ce, aveam de ce.
Acum sunt doar ocupata, nu stiu ce sa fac cu mine si cu timpul meu, asa ca il ocup cu diverse lucruri. Am ajuns sa nu mai stiu ce fac prietenii mei, pe unii nu i-am mai vazut de luni intregi, am ajuns sa nu mai scriu, sa nu mai citesc, sa nu ma mai uit la seriale. Iar atunci cand o fac, ma intristez.

Adesea stau la o masa cu oameni misto, unii poate chiar prieteni sau potentiali si sa nu mai simt nimic. Sa nu ma mai buncur, sa nu-mi mai para bine.

Am ajuns sa fiu respectata, sa fiu privita de unii cu admiratie, de altii cu mila. Mi-e dor de prietenii mei asa cum ma vedeau ei, mi-e dor sa fac lucruri fara sens, sa vreau sa scriu zilnic pe blog ca am ceva de zis, sa flirtez cu idei.

M-am maturizat, si ma simt imbatranind in fiecare zi. Imi pierd din creativitate, nu mai visez, nu stiu incotro merg. Vreau sa am discutii interminabile despre nimic. Vreau sa ma atraga o lume sau niste personaje si sa mi se para ca nu am cum sa ajung la ea.

Vreau sa astept ceva sau pe cineva. Vreau sa nu ma mai simt nepasatoare, sa nu ma mai simt goala pe interior si vreau ca lumea sa nu astepte de la mine sa fiu puternica.
Vreau sa ma simt din nou vulnerabila in fata cuiva. Vreau sa nu ma mai ascund.
vreau sa ma indragostesc din nou si, mai mult de atat, vreau sa cunosc pe cineva de care as putea sa ma indragostesc. Vreau sa apara in viata mea cineva la care as putea macar sa ma gandesc, daca nu mai mult.