Anual

De obicei, in perioada asta a anului scriam pe blog. Bine, au fost ani in care scriam zilnic pe blog.
Chiar si in momentele in care am scris mai putin, in perioada asta deveneam melancolica si simteam nevoia de a scrie.
Anul acesta e diferit. Simt ca nu mi se mai potriveste. Simt ca nu mai e locul meu acolo. Ca, indiferent ce ne aduce viata, noi mergem inainte.
Nu spun ca nu mi-e dor. Sau ca as face acum lucrurile diferit. Sau ca nu mi-as dori să retraiesc ce am trait. Doar ca nu mai pot.
Imi doresc o viata linistita.
Cel mai adesea imi doresc sa dorm. Mult. Cat mai mult.

Poveste simpla

Asa cum nu s-a mai scris, asa cum nu credem ca poate exista.
Obosind sa repet aceleasi vorbe ce-si pierd din substanta.
Cum cei din jur ridica din spranceana sceptic, punand totul pe seama romantismului de mult demodat, in care nimeni nu mai crede. Toti vrem fapte concrete, iar povestile raman doar povesti. Eu stiu, ei stiu, ei ne-au cunoscut. Si ce folos?
Uneori nu mai cred nici eu nimic. Si-atunci ma trezesc brusc intr-o lume goala. In care ei mi-au furat ce aveam eu. Intr-o amintire vaga, impletita cu imaginatie si ceva vise de copil. Care se vede prin ceata si din care nu mai intelegem nimic.
Ce-a fost vis, ce-a fost realitate? Si oare mai conteaza?
Si cat mai poti trai agatandu-te de lucruri care nu-ti mai apartin, pe care ti le-au furat si pe care le-am/le-ai daruit de buna voie?
Intalnesc tot mai rar oameni care sa-mi spuna sau sa asculte povesti. Ne-am modificat cu totii. Aproape genetic. Ne-am modificat atat de mult incat acele lucruri care ma ajutau sa visez nu mai exista, par inventate. Uneori eu cred ca totul e in mintea mea, ca totul e inventat, ca ar trebui sa ma ancorez intr-o realitate care este, chiar si astazi, prea grea pentru a fi acceptata.
Daca spun ca l-am iubit, o sa ma intrebati de ce v-ati despartit. Daca spun ca nici nu am fost vreodata impreuna, ma intrebati de ce. Daca spun ca nu stiu sau ca nu a fost sa fie, va uitati la mine ca la o ciudatenie a naturii. Voi vreti fapte concrete, eu vreau povesti. Imi spuneti ca e ceva defect la mine si ca eu caut dramele. Nu intelegeti ca nu vreau povesti concrete.
Nu vreau sa ies la cel putin doua intalniri ca mai apoi sa facem sex, apoi sa ne introducem in grupurile de prieteni, sa avem prieteni comuni, sa ne facem vacantele impreuna, sa ne cunoastem parintii, sa ne mutam impreuna, sa ne certam pe cumparaturi, sa gatim si apoi sa ne certam din nou. Sa facem sex din ce in ce mai rar, sa ne inselam si sa ne prefacem ca e bine.
Nu vreau asta si chiar daca nu pot raspunde concret la intrebarile astea, asta sunt eu. Si vreau sa va obisnuiti cu asta. Nu vreau nimic concret. Ma lovesc zilnic de concret: la munca, acasa, cand vorbesc de facturi, de bani. As vrea ca macar atunci cand vorbesc cuvinte mari: iubiri, amintiri, etc. sa pot sa fiu altfel fara sa ma judecati.
Se poate?

Jermaine Paul, noul castigator The Voice

si acesta este noul castigator The Voice in SUA:
Jermaine Paul pe numele sau, membru al echipei Blake Shelton, fost backing vocal pentru Alicia Keys.

altfel

L-am intalnit pe strada. Intamplator, asa cum m-am asteptat mereu sa se intample. Dupa atata timp, nu aveam ce sa ne spunem. M-am uitat in ochii lui sperand sa gasesc in mine tot ce mi-a lipsit in tot acest timp. Nimic, gol. O durere in piept. Fara nici o legatura cu prezenta lui. Mai degraba dezamagirea de a ma regasi in fata lui goala pe dinauntru, fara nici un fel de sentiment sau de tresarire. Am incercat sa ma joc, mi-am afisat zambetul increzator fata de care stiam ca va avea o reactie. nimic. nimic in mine, nimic in el. Mi-am imaginat adesea cumn se va intampla asta. Tot ce aveam de zis, toate reprosurile. Nimic. Nu imi pasa. De partea cealalta a oglinzii, la fel de sec o pereche de ochi pe care ma chinui si acum sa-mi aduc aminte cum ii iubeam - priveau in gol. Nu stiu nici acum daca si-a ferit privirea sau daca nu l-am mai recunoscut. Totul a fost dureros de strain. Intr-un mod aproape masochist mi-am dorit durerea. Asteptam durerea despartirii, regretul si toate acele lucruri pe care ne simtim aproape penibili sa le mentionam. A fost altfel. Am descoperit in mine un gol. Si cred ca te poti schimba atat de mult incat cei din jur sa nu te mai recunoasca. Eu nu mai recunosc ce vad in mine. Si pentru prima data, nu regret asta.

azi mi-am reamintit.
Candva, am avut un prieten. Un om la care am tinut mult. Si, intr-o zi, m-a mintit. Ceva banal, poate pentru unii nu ar fi insemnat nimic, poate ar fi trecut neobservat. Pentru prima data am mi s-a intamplat asta.
Brusc, dezamagirea a fost mai mare decat tot ce simteam. Si e ciudat, caci ii eram datoare cu o iertare. Din pacate, sunt lucruri pe care nu le putem alege.
Si-acum ma intreb: se poate ca tot ce simteai odata sa fie sters cu buretele intr-o clipa de neatentie? Si chiar si asa, nu le suntem oare datori oamenilor pe care ii iubim cu sprijin? Atunci cand gresesc, atunci cand NE gresesc, sa ii tragem de mana, sa le fim alaturi, sa ii sprijinim?
Si totusi, azi poti sa iubesti si maine sa nu simti altceva decat dezamagire?
Si daca e asa... Asa ai simtit tu oare in acea nenorocita noapte? Si daca e asa, de ce nu pot intelege sau ierta? Am facut-o si eu. De ce insa eu nu pot ierta toti acesti ani in care am avut atat de multa nevoie de prietenia ta, atat, iar tu nu ai putut ierta?

Urasc campaniile electorale

In lista mea de Facebook am o amica ce, de curand, s-a inscris intr-un partid politic. Si pledeaza pentru el. N-am nimic cu ea, crede in ceva, banuiesc. Dar eu nu mai suport. Nu vreau sa-l vad pe "consilierul nostru", "primarul nostru" nici prin nameti prin sate, nici prin aziluri de batrani, mai exact, pe nicaieri. Si cand scrie ea pe Facebook ca "ar trebui sa mergem cu totii la protest" as vrea sa dau like pentru ca sunt de acord, nu pentru ca e un indemn politic.

Dar de ajuns cu facebookul.

Eu nu votez. Mai exact, nu mai votez. Din anul ... nu mai stiu care, cred ca 1 sau 2 de facultate, cand era campania lui basescu cu ardeiul care ne luase mintile tuturor. Si ne bateam prin facultate in idei si nu mai puteam de fericire ca o sa avem un presedinte destept si ce frumoasa va fi viata. Atunci am votat, nu trebuie sa mai mentionez cu cine. Bine, in primul tur am vost unul din cei 2% votanti ai lui Ciuhandru.

Nu votez pentru ca simt ca nu pot sa-mi asum votul, pentru ca nu cred in nici candidat. Nu ma duc la protest pentru ca nu am votat. Si nu inteleg cu ce drept ma duc eu sa cer sa plece unii cand eu nu am avut o opinie cand i-am chemat. Daca vine ala la mine si zice: "M-ai pus la putetere? Nu! Pai si cu ce drept ma dai jos? aaaa.."
Da, stiu, asta se cheama ca nu am spirit civic.
Sau ca am decenta. Daca eu imi permit sa traiesc, ba chiar sa mananc de cateva ori pe saptamana in oras, sa-mi fac cate o vacanta in strainatate, sa dau bani pe tigari si sa merg la filme, concewrte. Stiu, ar trebui sa fie o normalitate asta. Insa eu o traiesc, in mare parte a timpului. Si atunci de ce sa ma duc sa protestez?

In fine... despre altceva vroiam sa scriu. Ce inseamna pentru mine campanie electorala eficienta.

Locuiesc in Sectorul 4 - da, ala uratul, cu Berceni si caini si tarabe. Azi dimineata, printre nameti, pe stradute, aveam si trotuarul si strada curatata. Curatata de se vedea asfaltul, nu gheata. Si nu, nu stau pe nici o strada principala sau circulata.
Lucrez in Sectorul 1. Ala de se lauda toti ca e cel mai tare. Ca sa ajung de pe bulevardul principal la birou am de mers vreo 300 de metri. Ca pana la numarul 55. O strada destul de importanta, lata si cum mai vreti voi. Am facut 20 de minute, m-am certat cu vreo 3 insi si era sa cad de cel putin 4 ori, ultima data in fata unuia din directorii firmei la care lucrez.
Nu trebuie sa va spun ca de cand a dat prima zapada pana acum nu a intrat nici macar 1 SINGURA DATA lama pe aceasta strada.

As vrea sa-l vad pe consilierul meu, primarul meu, ingerul meu, tatal meu, verisor, prieten si tot ce mai zice el ca este mergand pe jos cu mine la munca. Intr-o dimineata, poate sa fie si o dimineata fara ninsoare.

suficient

As vrea ca intr-una dintre aceste zile sa simt ca iti sunt suficienta. Ca ceea ce eu iti pot oferi este pentru tine tot.
Imi spun adesea ca noi doi am fi perfecti. Ca am putea fi.
Ma vad alaturi de tine. Mi-e frica. Ca am putea strica ce avem. Ca te-as putea pierde.
Incerc sa fiu pentru prima data sincera cu tine si sa-ti spun ca, din egoism sau din nesiguranta, nu vreau sa-mi pierd punctul de sprijin. Unul dintre singurele lucruri constante in viata mea atat de nesigura.

Poate ne dorim lucruri diferite. Poate toate aceste lucruri prin care am trecut ne fac mai puternici. Sau mai lasi. Cu siguranta par mai puternica decat sunt. Asa am vrut mereu sa par. Nu sunt. Si daca te uiti in adancul sufletului tau ai sa vezi ca am dreptate.

Nu stiu. Niciodata nu am stiut cu adevarat. Dar langa tine ma simt in siguranta. Si ma gandesc adesea ca tu m-ai putea face sa stiu.

As vrea sa nu ma simt atat de nesigura. Sa stiu ca eu sunt suficienta. Suficienta pentru tine, pentru noi, amandoi. Daca putem fi.

Mi-am propus pentru noul an sa fiu mai curajoasa, sa cred mai mult in mine, sa am incredere. As vrea de la tine sa fii la fel.