La final de an simtim nevoia de a trage linii si de a ne propune lucruri noi pe care sa le facem anul care urmeaza. La final de an simt nevoia de a-ti face o marturisire. Pe care nu am curajul de a o face direct asa ca am sa scriu. Si am sa sper ca intr-o zi, o vei citi. Si ca ma vei lasa sa stiu asta.
Ce simt pentru tine nu este iubirea aceea pe care mi-o inchipui si despre care povestesc adesea. Nu as sacrifica totul pentru tine, nu as renunta la ceea ce stiu si ce cunosc. Nu imi doresc sa fac sacrificii pentru a-ti fie tie bine. Nu stiu nici macar daca as putea spune cu sinceritate ca-mi doresc sa-ti fie bine, chiar daca asta inseamna departe de mine.
Spun ca as vrea sa-ti fac o marturisire si incep cu negatii... stii deja ca mi-e frica, asta nu mai e o noutate pentru nimeni.
Ce simt pentru tine e frumos si curat si emotionant. Te simt ca o mare pierdere in viata mea, pentru cum am crezut ca am fi putut fi noi doi. Pierderea acelei calduri din priviri si a linistii pe care o aduceai in viata mea. Langa tine era bine. Si calm si emotie. Si speranta. Am incercat sa nu proiectez nimic legat de tine, din teama de a ma intalni cu acest sentiment pe care il am acum. Nu stiu daca sa iti spun ca e durere sau dezamagire sau pur si simplu dezorientare. Pot sa spun cu mana pe inima ca nu am nimic sa-ti reprosez. Ca nu te urasc, nu te dispretuiesc, nici macar nu te plac mai putin ca inainte. Esti acelasi om minunat care a intrat in viata mea intr-o zi pe o fereastra despre care am crezut mult timp ca este inchisa. A intrat cu sufletul deschis si mainile calde. Si am sperat, pentru o clipa, ca o sa fie bine. Si o sa-mi fie. Doar ca departe de tine.
In noaptea de ajun m-am imbatat. Si am vrut sa-ti scriu. Acum ma bucur ca n-am facut-o.
Am vrut sa-ti scriu ca imi pare rau. Imi pare rau ca nu sunt ceea ce tu ai nevoie. Ca imi pare rau ca n-am stiut sa-mi arat emotia atunci cand ar fi trebuit. Imi pare rau ca m-am temut si ca nu te-am luat in serios. Am vrut sa-ti scriu ca ar fi trebuit sa-mi dai o sansa in viata ta si ca as fi putut sa aduc cu mine emotia si sentimentul si grija. Si ca inca mai cred in faptul ca noi doi am fi fost bine. Si ca ar fi meritat sa incercam. Pentru o zi, o saptamana, o luna. Fara planuri, fara proiectii. Doar atat, am fi trait clipa. Am fi avut de invatat unul de la altul. Si ca nu suntem cu nimic diferiti, cu nimic mai prejos unul fata de altul.
Am vrut sa-ti scriu ca te respect si ca te pretuiesc si ca esti un om minunat, desi niciodata nu am stiut sa-ti spun asta sau sa demonstrez. Ca nu ai nimic de dovedit in fata mea si ca raceala pe care o afisez este un scut prin care incerc sa ma apar. Ca mi-a fost frica de tine, ca as fi putut sa ma indragostesc si ca nu mai stiu sa iubesc si ca trebuie sa invat asta acum, din nou, de la zero.
Nu ti-am scris toate astea. Si acum ma bucur ca n-am facut-o. Pentru ca te-as fi speriat. Si pentru ca nu ai fi avut ce sa-mi spui. Pentru ca nu suntem nici la fel de curajosi, nici la fel de fricosi. Stiu ca tii suficient la mine pentru a nu ma rani. Si ce-ai putea spune unui om care vine cu toate astea acum, cand e prea tarziu? Ce-as fi putut sa astept? Sa lasi totul si sa vii acum spre mine? N-as fi putut sa-ti fac asta si scriu aici si acum pentru ca stiu ca n-ai sa citesti. Dar imi doresc ca intr-o zi sa stii.
Asa cum spuneam, iubim diferit. Si cred ca as fi putut sa te iubesc intr-o zi. Asa, cu iubirea aia despre care vorbesc eu adesea. In care vrei sa daruiesti totul, sa sacrifici totul, fara sa ceri nimic in schimb.
Nu stiu daca maine sau peste un an sau peste doi voi intalni pe cineva care sa ma faca sa cred ca ce am simtit eu pentru tine a fost o gluma.
Dar stiu ca acum, la final de an, trebuie sa las povestea asta in urma. Ca nu ma pot bloca intr-un punct si ca nu-mi pot respecta promisiunea pe care ti-am facut-o si pe care sper ca ai uitat-o, aceea de a avea rabdare. Nu pot. Pentru ca simt ca nu am timp. Trebuie sa profit de orice clipa, sa invat sa iubesc din nou, sa nu mai fac aceleasi greseli. Pentru ca nu voi ierta acestre clipe pierdute. La fel cum nu stiu cum voi invata sa iert clipa aceea pierduta, in care as fi putut sa fiu cu tine.
Cred ca am pierdut un tren. In care s-a urcat altcineva.
