La multi ani, contrasens!

Ma tot gandesc de cateva zile la postul acesta. Pentru ca e postul cu numarul 100 din blogul meu, deci la multi ani! Si pentru ca, uitandu-ma in urma, am vazut ca postul cu numarul 50 este articolul despre Crispus.
Eu zilele acestea ma simt exact ca in clipul de mai jos, care este de altfel din unul din filmele mele preferate, Before Sunrise.

.

Ce pot sa zic despre melodia asta si despre imagini este ca "mai bine sa-ti para rau de ceva ce ai facut decat de ceva ce nu ai facut si sa te intrebi apoi cum ar fi fost daca..."

Continui cu un articol pe care l-am scris saptamana aceasta pentru Sapte Seri Sibiu (ca sa egalez cumva postul cu numarul 50). Chiar daca este mai formal, ca pentru revista, exprima putin din sentimentele pentru acel oras si pentru acei oameni.

Au trecut zilele TIFF-ului la Sibiu... Am avut parte de cele mai bune filme din competitie, am avut parte de publicul sibian iubitor de cinematograf de calitate asa cum ni-l reaminteam...
Am venit de la Cluj pentru a vedea atmosfera de aici. De ce este Sibiul capitala culturala a Ardealului si nu Clujul? Pentru ca, indiferent de anvergura evenimentului, la Sibiu exista o atmosfera. Pentru ca, indiferent de cate masini de fite cu TIFF inscriptionate au fost acolo, la Sibiu am fost noi, oamenii. Deja vorbesc de parca as fi parte a acestui oras. Tocmai pentru ca este vorba de Sibiu.
Adevarat, TIFF-ul nu a avut parte in Sibiu de promovarea de la Cluj, nici de un numar mare de locatii, nici un numar remarcabil de sali de cinema. Dar la Sibiu am vazut pentru prima data oameni care, chiar daca ploua in Piata Mica, ei isi deschideau umbrelele pentru a urmari in continuare povestea lui Ian Curtis, enigmaticul solist al trupei Joy Division, care s-a sinucis la 23 de ani. Pentru ca nici vremea rea, nici scaunele ude nu ii oprea pe iubitorii de film sa stea acolo. Nici macar meciul de fotbal in care Romania remiza cu Italia. Nefericita situatie pentru filmul lui Andrzej Wajda (genial, dealtfel) de a fi programat in aceeasi seara cu meciul.
Mi-a placut TIFF-ul la Sibiu. Pentru ca imi place orice eveniment cultural in Sibiu, unde publicul stie mai mult ca oriunde sa aprecieze.
M-au impresionat sibienii (daca mai era cazul). Si faptul ca in Romania exista un oras in care se poate face cultura si unde acest lucru este apreciat de locuitori. Asa ca haideti sa fim mandri! Voi ca sunteti sibieni, eu ca am avut ocazia sa va cunosc si sa va indragesc!

pareri, opinii, fragmente

Postul asta l-am scris ieri dimineata, in Sibiu. Nu am avut cum sa-l pun pana acum. Am de scris si de azi incolo, dar... nu e momentul. Prea multa furtuna!

Si daca vine primavara... atata iarna e in noi, ca martie se poate duce, cu toti cocorii inapoi. Imi canta asta in minte de cateva zile. Si tot de cateva zile am o stare intre tristete si bucurie. Frumoasa, de altfel. O sa imi fie dor de Sibiu. E liniste. Liniste pe strada, liniste in mine, zambet pe fata, flori de dor la geamul meu, tot ce e urat e simplu si de zambit, tot ce e frumos e tot de zambit. Sa pictezi un colt de cer.
Tot ce imi doresc e sa stau intinsa in iarba, sa simt mirosul de fan cosit si sa ma gadile firele inalte. Asa, ca in muzeul satului. Te intreb pe tine soare, ma vezi tu pe mine oare???
Am mereu un sentiment foarte ciudat cand trebuie sa plec dintr-un loc unde ma simt bine si unde las in urma niste oameni frumosi. E ceva intre tristete si fericire, intre melancolie si regret. Mereu ma gandesc ca as fi putut face mai mult sau mai multe. Si acum simt la fel, poate ultima parte e mai accentuata ca deobicei.
Ma enerveaza ca mi-a atras atentia Smotocel ca cel mai folosit cuvant in blogul meu este „drag” si acum imi tot vine sa zic despre asta, dar incerc sa-l evit. Sunt praf! Daca nu exista un sinonim pentru acest sentiment desi este singurul despre care simt nevoia sa scriu...
Nu vreau sa plec. Nu vreau sa las nimic aici. Nu vreau sa pierd sentimentul de liniste. Nu vreau sa pierd nici un zambet al meu sau al altora. Nu vreau sa las aici nici o privire sincera, nici o mana pierduta, nici un gest. Asa! Nu vreau! Nu e drept! Unde am sa regasesc eu asta acolo? Am eu forta de a ma trezi si de a intra in cotidianul de acolo? Am, da, stiu raspunsul. Dar nu il vreau! De ce?
Intre noi noroi, si nici pic de vesti. Ce departe esti, si cat imi lipsesti. Nu te mai intreb, nu mai vreau raspunsuri. Toate cate-au fost, azi raman povesti.
Mai stii cand ziceam: daca eu renunt, tu sa nu gresesti? Tare, nu?
Explicatie: unele versuri ce se doresc a fi profunde sau poetice sunt din melodii ce-mi canta acum in minte. Si cu toate-acestea am sa-ti port, o frumoasa aducere aminte, peste zeci si sute de cuvinte.

Crispus - jocul cu focul transformat in arta (am pus intr-un final si articolul)

Sunt din Sibiu, sunt tineri, frumosi, entuziasti si fac ceva mai putin obisnuit: se joaca cu focul! Nu o joaca obisnuita, e adevarat. Jongleaza cu focul si scuipa flacari. Sau, mai oficial spus, spectacole de acrobatie cu efecte pirotehnice. O pasiune din care se face bani. Istoricul trupeiTotul a inceput in vara anului 2003, cand la Sibiu s-a organizat un festival medieval international de animatie, jonglerii si teatru si unde Rares (actualul impresar al trupei) alaturi de sora lui, Loredana, s-au gandit sa pregateasca ceva mai special: jonglerii cu focul. De jucat, se jucau de ceva timp cu focul si nu le-a fost foarte greu. S-au antrenat, s-au perfectionat si au invatat foarte multe. “Atunci am perfectionat notiunile de baza pe care le aveam inainte. Am muncit mult, am invatat multe, dar trebuia sa ne evidentiem prin ceva fata de cei 60 de invitati”, povesteste Rares. “Mi-a placut tare mult si am vrut sa invat. Asta se intampla undeva in 2003, iar incet incet s-a format trupa CRISPUS. Ne intalneam destul de des si exersam, incercam sa invatam miscari noi”, isi aduce aminte si Loredana. Au avut succes si nu s-au oprit aici.

Au urmat petreceri private, aniversari, unde cei doi faceau un spectacol foarte apreciat, asa ca s-au extins: “Prietenii nostri erau incantati de ce faceam, le-a placut si i-am invatat si pe ei.” Si asa un grup de prieteni si-au facut o afacere dintr-o pasiune, se distreaza si fac ceva deosebit. “Am participat cred la 80% din festivalurile medievale din tara, la petrecerei private, nunti, lansari, festivitati si tot felul de evenimente festive. Am iesit cu trupa si afara, in Belgia, Franta, Germania, Italia… unde am fost primiti foarte bine de fiecare data”.
“Inca din prima clipa in care au inceput proiectul acesta - de a avea o trupa de animatie cu foc - fiecare dintre ei s-a dedicat pentru a forma trupa, a se perfectiona in aceasta arta si pentru a-i incanta pe altii cu ceea ce fac. In plus fata de asta sunt oameni care se distreaza facand ceea ce fac, nu o percep ca un job sau o obligatie de a performa, ci fiecare show e luat exact asa cum este: o pasiune de care se bucura toata lumea, de la performeri la spectatori”, povesteste Adi, fotograful, consilierul si unul dintre principalii sustinatori ai trupei.
Cand am fost la primul lor spectacol nu am zis decat “Uau!”, apoi am inceput sa apreciez fiecare moment, fiecare acrobatie, fiecare flacara si fiecare scanteie. Poate cuvintele nu descriu suficient de bine ce fac cei de la Crispus, dar imaginile spun mult mai mult. Pe 23 aprilie vor fi in Bucuresti la Palatul Bragadiru la evenimentul ”Trusted Brand”, realizat din punctual de vedere al conceptului si reprezentatiei artistice tot de catre ei.
Daca te joci cu focul s-ar putea sa te arzi!
Va intrebati probabil daca este periculos! Pentru ei este, pentru public nu. Dar ce au ei in plus fata de alte trupe de gen este prietenia. Se cunosc foarte bine, se inteleg si in spectacole doar din priviri, isi anticipeaza miscarile iar risucrile se micsoreaza. Asta nu inseamna ca nu au semne “de buna purtare”. Focul, prietenul lor cel mai bun, le-a lasat de-a lungul timpului arsuri mai mult sau mai putin vizibile. Dar pasiunea este mai mare decat orice.
I-am intrebat de ce au ales tocmai focul. Raspunsul lor a fost pe cat de sincer pe atat de adevarat: “Altii sar cu parasuta, noi ne jucam cu focul.” Cauta satisfactia, adrenalina, si le place sa aiba “sufletul cald” 24 de ore din 24. De fapt despre asta este vorba la ei: despre suflet. O fac din suflet, se distreaza si se simt bine facand asta, si ceea ce este cel mai important: acest lucru se vede! Se vede pe chipurile lor in spectacole, se transmite usor publicului, este o stare care urca repede de la scena la public.
Crispusii (sau membrii trupei)
Cand i-am cunoscut erau sase in trupa si 3 oameni in spatele trupei. Acum sunt 7. Iar Loredana nu mai este singura fata. Iulia se antreneaza de ceva timp cu ei, iar in februarie a avut primul ei spectacol. Au ajuns la formula ce o considera perfecta si la cifra magica 7.
Sunt prietenosi, amuzanti si mai fac o multime de alte lucruri pe langa pasiunea comuna.

Alex Dini face o supa foarte buna, spune despre el ca este narcisist, ii place sa calatoreasca, este perfectionist, “mai prost decat desteptii si mai realist decat laudarosii”. Marcel si Florin sunt “juniorii”, cei mai mici din trupa, dar afli acest lucru abia cand spun ce varsta au, in nici un caz cand ii vezi pe scena. Marcel a facut sport de performanta (6 ani de volei), este vorbaret si deschis la glume. Lui Florin ii plac sporturile extreme si muzica hip-hop. Iulia este clasa a XII-a si este cea mai noua membra a trupei. Se pregateste pentru admiterea la Facultatea de Arte si Design din Cluj, are o mare pasiune pentru cercei, o colectie destul de impresionanta si ii confectioneaza singura din matreiale destul de ciudate cum ar fi scortisoara sau boabele de cafea. Ovidiu este “Dragonul” principal al trupei si, in aceasta perioada se antreneaza pentru a intra in Cartea Recordurilor. Asta pentru ca flacara pe care el o scuipa este mai mare de 5,40 metri, recordul mondial actual. Alex Possa este IT-ist si profesor. Desi este o persoana foarte ocupata, isi face mereu timp si pentru Crispus, chiar daca uneori chiar el se intreaba cum reuseste. Prietena si familia rad mereu de el ca ar trebui sa-si angajeze o secretara pentru a isi face timp si pentru ei. Loredana a fost pana de curand singura fata din trupa si unul din fondatori. A terminat Relatii Internationale si Istorie. A practicat tenis, inot si karate (8 ani). A studiat desenul si designul vestimentar. De obicei, cand apare in spectacole Loredana, publicul este socat si incantat de prezenta unei fete ce are astfel de pasiuni, mai ales ca Loredana este foarte expresiva, exprimand o mare fericire pe chip cand “se joaca cu focul”. “O fata iese in evidenta in spectacol, prin simplul fapt ca este fata si ca se <>. Fetele, in general, sunt protejate de baieti si totodata sunt scoase in evidenta. Oricum in ciuda acestui fapt <> noastra este egala. Fiecare este important in trupa in felul sau.”, spune Loredana.

Am vorbit cu membrii trupei si am incercat sa le aflam “secretele” pentru a afla cum cineva dintre noi ar putea sa ajunga sa aiba succesul lor pornind de la o pasiune.

Alex Dini:
Cum ti-ai descoperit aceasta pasiune mai putin obisnuita?
Eu mi-am dat seama ca ma intereseaza in momentul in care am vazut cum arata o pereche de franghii in flacari…
Ce calitati trebuie sa ai pentru o astfel de pasiune?
Trebuie sa ai in primul rand dexteritate si mobilitate… in al doilea rand trebuie sa ai imaginatie, pentru a duce un spectacol la bun sfarsit… si nu in ultimul rand trebuie sa renunti la frica sau la reticenta… in momentul in care apare cea mai mica indoiala in mintea ta, cu siguranta in acelasi moment va aparea si prima greseala si implicit riscul…
Nu iti este frica de riscurile din timpul unui spectacol?
Oricat de atenti am fi, cand te joci cu focul trebuie sa te gandesti ca oricat de mult ai crede ca tu il controlezi, mai degraba esti controlat…. Un risc cat de mic e constant, dar precautiile sunt pe masura… in ceea ce priveste publicul, acesta nu risca nimic in momentul in care asista la un spectacol…

Florin:
Cum poate un tanar sa inceapa aceasta activitate?
In primul rand trebuie sa fie pasionat de foc si sa aiba multa rabdare, trebuie sa fie foarte indemanatic si foarte rapid. Sa incepi o asemenea activitate este foarte riscant si in acelasi timp si foarte distractiv.
Cum ai ajuns sa faci parte din trupa?
Fac parte din aceasta trupa de doi ani jumate. A fost o intamplare. Intr-o zi ma plimbam prin parc si i-am vazut pe actualii mei colegi ca se jucau cu diferite chestii, pe care nu le intelegeam atunci. M-am oprit sa vad ce fac pentru ca mi s-a parut interesant. Ei au vazut ca ma uitam la ei si m-au chemat sa ma joc si eu cu ei. Am invatat foarte repede sa ma joc cu focul. A doua zi m-am intalnit din nou cu ei in parc si am facut lucruri mai complicate. Atunci am vazut ca sunt niste oameni misto si de atunci am ramas prieteni si incet incet am facut parte din trupa.
Cat de mult timp ocupa Crispus in viata voastra?
Antrenamentele sunt foarte dese. Pentru noi si cand iesim la o bere este tot un antrenament penrtu ca in acest timp vorbim ce putem face la urmatorul spectacol sau ce am gresit la un spectacol anterior.

Loredana:
Care sunt riscurile unei astfel de spectacol?
Este suficienta o clipa de neatentie sau o miscare gresita pentru a avea o arsura, ceea ce nu este tocmai un lucru placut. Pana acum la repetitii si antrenamente sau in timpul spectacolului, arsurile pe care le-am avut eu, au fost mult prea mici incat sunt nesemnificative. Sper sa ramana asa! La repetitiile ultimului spectacol (ce a fost la patinoar) m-am accidentat si am avut la mana o fractura. Pentru baieti insa, care sufla flacari, este si mai periculos, din cauza lichidului folosit si care este toxic; ca sa nu mai vorbim de spectacolele ce se desfasoara in aer liber, unde o simpla schimbare a bataii vantului si putina neatentie sau spirit de reactie se poate lasa cu arsuri.
Este periculos pentru public?
Riscurile acestor spectacole sunt mai mult ale noastre si nu ale spectatorilor. Tot timpul luam masuri de precautie pentru a evita orice fel de incidente. In ceea ce priveste riscul, noi ni-l asumam!

Marcel:
A fost greu sa inveti ceea ce faci acum?
Pentru mine nu a fost foarte greu sa invat ceea ce stiu dar au fost si complicatii de-a lungul anilor. Dar prin vointa si placerea de a invata, nu mi-a fost greu.
Te antrenezi mult?
Sunt necesare execitii zilnice, antrenamente aproape tot timpul. Conditia fizica nu este neaparat necesara, dar iti trebuie ceva mobilitate. Aceste lucruri se si invata. Trebuie sa acorzi multa atentie, sa ai vointa si sa iti placa ceea ce faci.

Iulia:
Ti-a fost greu la inceput, mai ales ca ei aveau o experienta in spate?
Nu mi-a fost foarte greu sa invat miscarile elementare. Eu am facut parte anterior dintr-o trupa de balet contemporan, unde erau incluse si efecte pirotehnice in spectacole. Ceea ce mi-a fost mai greu, a fost sa repet miscarile cu ei de fata. Ma rusinam destul de repede daca ma incurcam, stiind ca ei sunt foare buni.
Sunt mai mari asteptarile de la tine fiind a doua fata si mai noua?
Sunt sigura ca sunt asteptari mari. Nici nu ma astept la mai putin. Toata lumea trebuie sa munceasca si nu cred ca are vreo relevanta ca sunt fata. Sunt multe lucruri pe care le am de invatat si exersez cand am timp. Exista saptamani cand repet in fiecare zi, dar se intampla si sa nu exersez zile intregi.
Cum poate un tanar sa inceapa aceasta activitate?
Parerea mea este ca trebuie sa cunosti pe cineva in acest domeniu. Este destul de greu pentru tineri sa inceapa o astfel de activitate, daca nu sunt sustinuti. Intampina constant refuzul autoritatiilor cand au nevoie de o aprobare (pentru sustinerea unui spectacol in locuri publice). Conditia fizica se dobandeste in timp, iar miscarile si combinatiile, o data invatate nu se uita.

Alex Possa:
Cat de importanta este colaborarea cu cei din trupa?
Este foarte important. Practicand aceasta activitate risti in orice moment. Lipsa de atentie distributiva poate duce la lezarea integritatii corporale a practicantului cat si a celor din jur, fie ei spectatori sau colegi. De aceea noi ne intelegem foarte bine si ne coordonam.
Cat de mult te antrenezi?
In fiecare zi. Fara conditie fizica nu se poate, asa ca in fiecare zi trebuie sa gasim macar 20-30 de minute pentru antrenamente.

Ovidiu:
Ai emotii pentru la vara? Cat de mult te antrenezi pentru doborarea recordului?
Nu, nu am emotii pentru ca stiu ca si eu si colegii mei suntem in stare sa doboram recordul. Consider fiecare spectacol ca fiind un antrenament.
Sunt necesare exercitiile zilnice, antrenamentele, conditie fizica sau sport?
Da, in astfel de spectacole sunt necesare antrenamentele, mai ales ca fiecare din noi vrea sa-si perfectioneze miscarile imbunatatind astfel spectacolul. O conditie fizica buna este de asemenea necesara.

Cei sapte nu sunt singurii membri ai echipei, desi ei sunt cei care apar pe scena. In spatele lor mai sunt trei oameni fara de care Crispus nu ar fi poate ceea ce sunt acum.
Alex Moga se ocupa de identitatea vizuala a trupei si, asa cum spune el, face parte din “aceea categorie fericita de oameni care au reusit de-a lungul timpului sa isi transforme pasiunile in meserie”. Pe langa gestionarea identitatii vizuale a Crispus, este designer pentru diferite case de discuri si trupe atat din tara cat si din strainatate din zona muzici pagan black metal, pentru acestia creeand logouri ,artwork design, dar si produse promotionale, vestimentare. (www.kogaion-art.com). Pe cei de la Crispus ii cunoaste de multi ani (pe unii dintre ei de 18 ani). “Cand mi s-a propus sa ma ocup de identitatea vizuala a trupei, am fost foarte incantat, pentru ca aveam posibilitatea sa ma joc si eu cu focul, dar virtual. Ceea ce ma impresioneaza la ei cel mai mult, in plan personal, este stransa legatura care s-a format intre membrii trupei- suntem ca o mare familie. In plan profesional ma atrag diferitele puneri in scena pentru fiecare spectacol in parte care aduc in fata publicului reprezentatii care amintesc de originile spectacolului cu foc: povesti cu druizi, vrajitori si ajung in fantezile postmoderne/apocaliptice”, povesteste Alex.
Adi este fotograful trupei (www.adiophoto.com), un om foarte talentat care a gasit in spectacolele cu focul un subiect pentru pasiunea sa pentru arta fotografica. “Pe buna dreptate pot spune ca cu cei din trupa CRISPUS lucrez inca de la inceput, de-a lungul crearii proprii lor trupe si acum in prezent ca si fotograf si din cand in cand consilier de imagine... Am ajuns sa ii cunoasc pe fiecare in parte, sa le cunosc punctele tari si pe cele slabe. In scurt timp am devenit o familie si ca decan de varsta pot spune ca de multe ori actionez ca si liant intre ei. Ii sustin pentru ca, impreuna cu toti ceilalti care formeaza “crew-ul” CRISPUS - cred in ei, in ceea ce fac. Si imi si place la nebunie”. Adi are un centru de creatie foto si pregateste o mega-expozitie Crispus “asa cum nimeni nu i-a mai vazut pana acum, in care incerc sa descriu traseul transformarii lor de la cotidian la adevarati imblazitori de flacari.” Unul dintre cele mai mari castiguri in plan profesional ca si fotograf al trupei “este colaborarea pe care am inceput-o cu Alex Moga, care prelucreaza fiecare imagine pana ajunge un adevarat manifest.

Nu fara intentie l-am lasat ultimul pe Rares. Rares Helici, impresarul trupei si prietenul lor, este cel care ii consiliaza, ii trage de urechi cand este cazul si ii lauda intotdeauna. Cand vorbeste despre Crispus se vede entuziasmul pe chipul sau si asta pentru ca el crede foarte mult in ceea ce pot face “baietii lui”. L-am intrebat pe Rares ce inseamna Crispus pentru el: ”Totul. Ca un copil care a crescut si acum a ajuns la scoala si vrea tot mai multe. Iar eu incerc sa ii satisfac toate poftele, sa il ajut sa creasca si sa se dezvolte. As putea spune ca e practica mea din facultate (am terminat management) - doream sa fac ceva prin care lumea sa ne stie, iar cand ne vad sa aiba zambetul pe fata si curiozitatea de a vedea ceva cu adevarat deosebit”. Au inceput cu mici spectacole, iar succesul lor a crescut: “Imi aduc aminte de primele spectacole mai mari care le-am avut... erau foarte stresante pentru ca nu stiam daca ne vom descurca (pe vremea aceea faceam si eu acrobatii cu foc). Am ramas surprins sa vad ca cei din Crispus, colegii mei, sunt foarte entuziasmati de ceea ce fac si de rezultatele pe care le au. Banii au inceput sa vina, spectacolele mergeau, toata lumea era fericita. In momentul de fata suntem un grup foarte unit - asta poate si ca suntem prieteni buni, ne vedem aproape zilnic, si asa am imbinat utilul cu placutul; se pare ca munca in echipa a dat rezultate foarte mari pentru noi”.

Crispus e probabil genul de trupa la care viseaza multi tineri sau multe persoane care ii stiu. Pentru a ajunge insa la performantele lor, e nevoie de timp, de antrenamente, de multa multa pasiune si curaj, dar rezultatele sunt pe masura. O pasiune nascuta din prietenie si sentimente frumoase, care se poate transforma intr-o ocupatie cu multe beneficii.

www.crispus-art.com