30 mar. 2008

back to real life


Intr-o lume ideala cu printi si printese lucrurile sunt foarte simple. Cand cei doi se intalnesc deja traiesc fericiti pana la adanci batranete. Sunt niste aventuri pe la mijlocul povestii, cu niste vrajitoare rele. Dar… se stie. Si au trait fericiti pana la adanci batranete.

Eh… in viata reala.. e prea greu. Printul nu e tocmai print, printesa nu e prea printesa, nu se indragostesc ei asa de cand se vad, calul alb e masina sau tranvai, iar finalul e neasteptat.

Si uite asa printesa a vazut intr-o zi un posibil print. Cu defecte, ca suntem in lumea reala. Si daca mai are si cele 7 defecte: betiv, curvar, etc, etc etc este perfect J. Si era frumos printul. Avea el o alta printesa. Dar de… suntem in lumea reala. Si printul veni si pleca peste mari si tari. Drumul printului cu al printesei se intersecta din nou. Fara focuri de artificii, fara pasari sau alte animale care canta si danseaza, fara florile din padure care se bucura. Si… nu au trait fericiti pana la adanci batranete. Nici macar nu stiu ce s-a intamplat de aici incolo. De fapt ce se va intampla.

29 mar. 2008

Moni a murit. Traiasca Moni

Nu mi s-a mai zis de mult "Moni" si foarte putine persoane mi-au zis vreodata asta. De fapt una importanta, forte importanta. Si inca una apoi, dar o facea doar sa se "puna bine" cu mine. O data cu el, acea prima persoana, o ingropasem pe Moni. Moni era cea ce se alinta, careia i se cauta in coarne, pe care o placea, din ambitie sau interes, nu mai conteaza, dar Moni era in centrul atentiei si se simtea minunat alaturi de el, chiar daca au urmat momente mult prea neplacute.
Azi mi s-a zis din nou Moni, aproape toata ziua. Si m-am simtit bine, pentru ca erau niste oameni foarte dragi, de suflet. Deci Moni n-a murit. Moni este o fiinta care merita iubita, si cei din jurul meu vor trebui sa inteleaga asta. Ultimele saptamani au insemnat pentru mine cresterea increderii in mine (prietenii stiu de ce) si incep sa ma simt mult mai bine. Indiferent de greselile pe care le-am facut de-a lungul timpului, am dreptul la ceva mai bun decat ce am primit. Am invatat sa daruiesc, iar cei ce ma iubesc stiu asta. Acum astept sa si primesc.
Acum ca ati citit asta sper sa nu imi ziceti Moni. Pentru ca intr-adevar nu multi au dreptul sa-mi zica asta, si nu Moni in sine conteaza, ci tonul. Asa ca daca faceti misto de asta si ma strigati asa s-ar putea sa va injur. Si stiu sa injur.

28 mar. 2008

De la altii

O scrisoare. Gabriel Garcia Marquez

"Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa ca nu sunt decat o papusa de carpa si mi-ar oferi in dar o bucata de viata, probabil ca n-as spune tot ce gandesc, desi in definitiv as putea sa gandesc tot ce spun. As da valoare lucrurilor marunte, dar nu pentru ce valoreaza ele, ci mai curand pentru ceea ce ele semnifica. As dormi mai putin si as incerca sa visez mai mult, deabia acum inteleg ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge in timp ce altii ar sta pe loc, as ramane treaz in timp ce altii ar dormi. As asculta in timp ce altii ar vorbi si, doamne, cum m-as bucura de savoarea unei inghetate cu ciocolata! Daca Dumnezeu m-ar omeni cu o farama de viata, m-ar impinge de la spate in bataia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci si sufletul. Doamne, daca eu as avea o inima, mi-as scrie ura pe un cub de gheata si as astepta ca soarele sa-l topeasca. As picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh, un poem de Benedetti si o serenada de Serrat pe care as oferi-o lumii. As uda trandafirii cu lacrimile mele ca sa pot simti durerea spinilor si sarutul de culoarea carnii al petalelor proaspete. Doamne, daca as putea primi o farama de viata. N-as lasa sa treaca macar o zi fara sa le spun oamenilor ce iubesc, ca ii iubesc. As convinge fiecare femeie si fiecare barbat ca la ei tin cel mai mult si as trai indragostit de iubire. Barbatilor le-as dovedi cat de mult gresesc atunci cand cred ca nu trebuie sa se mai indragosteasca atunci cand imbatranesc, fara sa stie ca ei imbatranesc tocmai pentruca inceteaza a se mai indragosti. Unui copil i-as face cadou o pereche de aripi, dar l-as lasa singur sa invete a zbura. Pe cei batrani i-as invata ca moartea nu vine odata cu varsta, ci odata cu uitarea.
In fond si eu am invatat atatea lucruri de la oameni. Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful unui munte, fara sa stie ca adevarata fericire este felul in care urci pantele abrupte spre varf! Am invatat ca ori de cate ori un nou nascut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima oara, degetul mare al tatalui sau, il tine strans pentru totdeauna. Am invatat ca doar un om are dreptul sa se mire cand vede un om cazut, dar de fapt ar trebui sa intinda mana sa-l ajute sa se ridice. Sunt o multime de alte lucruri pe care as putea sa le invat de la voi , desi, realmente, multe nu imi mai vor folosi la nimic, fiindca atunci cand ma vor pune la pastrare in acea cutie eu voi fi murit deja. "

Usa ce-o incui




Cand pleci... si inchizi o usa in urma ta, nu ai dreptul si nu trebuie sa te mai uiti inapoi pe gaura cheii. Si nici sa lasi o crapatura prin care sa mai arunci o privire. Asta e o lectie pe care eu nu am invatat-o dar mi s-a dat de curand... Pentru cei ca mine care fac asta. Serios, tineti cont de sfatul asta. Daca o singura data n-ati putut rezista tentatiei si ati facut asta... e ca si cum nici n-ati inchis usa dupa voi.

"Ah e uitarea, o usa ce-o-ncui
Peste tot ce nu vrei sa mai fie
Mai pune-o scandura, mai bate un cui
Zavoraste-a iubirii stafie"

P.S. : In poza asta sunt si eu, in stanga. In dreapta, Floricel scump. Vechimea acestei poze... vreo 8-9 ani. La sulina.

24 mar. 2008

din dragoste pura suferim cel mai putin???

Din dragoste pura suferim cel mai putin. Pentru ca dragostea pura este acea dragoste in care sacrifici totul, dai totul pentru ca cel pe care il iubesti sa fie fericit. Nu stiu daca exista acest sentiment cu adevarat pur, pentru ca in lumea in care traim, nimic nu mai este pur. In orice caz, am fost pe aproape si pot spune ca asa e. Eu am suferit putin, tocmai pentru a imi da seama de doza de impuritate.
Atunci cand iubesti fara limite nu-ti pasa daca cel caruia ii darui tu ce ai mai frumos iti intoarce totul cu aceeasi densitate, pentru ca tot ce iti pasa e sa fie el fericit. Suna a ipocrizie, dar asa este. Oamenii tind sa-si creeze tot felul de motive din care sunt nefericiti, tocmai pentru a evita suferinta. Din dorinta noastra de a atinge fericirea ne distrugem acest ideal ca si cum am fi proprii nostri dusmani. Alergam atat de mult dupa lucruri fixe pe care le numim idealuri, si uitam de lucrurile simple.
Fericirea mea era sa-l vad pe el fericit. O iubeam pe cea care o iubea el tocmai pentru a fi parte din poveste. Nu-mi pasa despre cuvintele lui pentru ea, pentru ca erau frumoase, simtea frumos si asta conta cel mai mult. Era pentru prima data fericit, asa cum langa mine nu ar fi fost niciodata si nu era nici atunci. Si asta era cel mai important. Acum, ca sunt departe de lucrurile acestea imi spun ca sunt o proasta, si ca e imposibil ca un om sa simta asa. Dar asta era adevarul si imi pare bine ca am trait acest lucru pe care nu toti oamenii au ocazia sa-l intalneasca.
Am invatat ca sa iubesti e o dorinta a ta pentru tine, egoista intr-un fel. Il vrei pe el numai pentru tine, nu vrei sa-l imparti cu altcineva, vrei sa-ti acorde toata atentia. Dar sa tii cu tot sufletul la cineva... asta e altceva. Si daca omul de langa tine e fericit... asta e cu totul altceva. Asta numesc eu dragoste. De asta nu cred inca in dragoste pana la adanci batranete, institutia casatoriei legata de dragoste. Iubirea e un total al multor trairi. Casatoria este ceea ce trebuie sa fie: potrivire de caracter, intelegere, timp. Si poate e mai frumoasa. :)
Asa am invatat sa ma bucur de lucrurile simple. Si de asta mi-e drag de oameni pentru lucruri simple. Si ca sa nu mai dau nume azi mi-a fost tare drag de o persoana care stiam ca e deosebita.

Poate ca doare..

Iris ramane totusi Iris. Am fost aseara la concert si au fost minunati. Nu ca Baniciu n-ar fi, mai ales ca a canta si Miruna. Dar Iris... au facut atmosfera, am cantat, am sarit, am tipat... Dupa vreo 2 ani de concerte Iris au cantat si "Nu ma uita". Nu o mai auzisem de mult live. Imi aduce aminte mereu de petrecerea de acum multi ani de la Gelu din club de la Babadag. De bataia cu tort, de dormitul pe masa cu capul langa acvariu, de pereti si perdele pline de frisca. O fi fost bun tortul ala. Pacat ca nu a apucat nimeni sa il guste. Si imi mai aduce aminte de George si Catalina. Si de inca ceva... :P
Cand ajung la Tulcea promit ca fac tot posibilul sa-l vad pe Gelu. Ma dau peste cap, bat pe cineva. Dar de ajuns tot ajung. Pentru ca el pastreaza in privire ceva ce aveam eu candva. Si mi-e dor de picturile din clubul copiilor din Babadag.
"Nu ma uita, poate ca doare
Speranta ce se pierde-n urma ta.
Nu ma uita, da, poate ca doare
Te asterapta-n noapte doar iubirea mea"

23 mar. 2008

Happy people, it's a happy day!

N-am mai scris nimic de cateva zile pentru ca am asteptat sa trec peste starea aia nasola denumita miserupism. Eu nu sunt asa. Eu sunt genul de om care se implica, uneori prea mult. Mai ales cand este vorba de oameni.
Si uite asa, m-am lasat scoasa aseara din casa si dusa in Fire. M-am distrat foarte bine desi nu ma asteptam, am avut chef, buna dispozitie si energie. De la codite probabil, functioneaza intotdeauna cand vreau sa ma inveselesc. Si am dansat asa cum n-am mai dansat de mult. Imi vine si acum sa dansez. Efectul unui sibian care ne-a vizitat. Sau a Cristinicai care mereu imi da energie. La cata are ea, oricum e greu de tinut pasul. :)). Mi-a fost foarte drag de oamenii cu care am iesit ieri, desi mi-e drag de ei in fiecare zi.
Acum ma pregatesc sa plec la concert Baniciu & Iris, si iar sunt happy. Deci, deocamdata, am revenit! Cu mult zambet pe fata! Imi vine sa va iau pe toti in brate, chiar si pe cei care nu ma iubiti asa de mult :P. Gata cu alintatul pentru moment.

20 mar. 2008

miserupism

Am intrat in letargie. O fi de la primavara sau nu, nu stiu. Stiu doar ca nu am chef de nimic si ca vreau sa schimb ceva in viata mea. Ce anume, iar nu stiu. Vreau sa fac altceva, sau vreau sa plec undeva, sau vreau sa scap de tot si toate, nu stiu sa zic sigur. In mod normal asta se trateaza la mine cu lenevitul o zi intreaga dar nu a functionat. Ciudat e ca de fiecare data ma apuca acest miserupism cand ajung la munca. Poate pentru ca se intampla prea multe lucruri care ma scot din sarite. Sau poate pur si simplu nu am eu chef de nimic. Ma apuca intr-un fel nervii pe mine. Dar o sa ma calmez.

19 mar. 2008

timpuri pierdute

Am gasit asta pe YouTube si mi-a dat lacrimile. Uitati-va la batranul din public si la chipul lui. Trebuia sa ma nasc mai devreme.

Sa nu te crezi Don Juan

Cand eram prin clasa a XI-aXII, am gasit in librarie cartea ce se numea "Sa nu te crezi Don Juan" si m-a atras titlul. Am cumparat-o, am citit-o, mi-a placut desi nu era extraordinara. Am gasit apoi al doilea volum, l-am cumpart si pe acesta, citit, apoi le-am mai cumparat o data si le-am facut cadou. Lui Alex, daca nu ma insel.
Acum, dupa 5 ani sa fac legatura. Pe autor il chema Gabriel Fatu. Si nu e nimeni altcineva decat dobitocul ala de lucreaza la OTV si face glume proaste. Nu am sa inteleg niciodata cum un om talentat - am cautat despre el pe net si am vazut ca omu' a facut si teatru, joaca pe scena din Bucuresti, etc - poate sa se prostitueze in acest mod. Eu inteleg ca si banii au insemnatatea lor, dar chiar asa? E la fel de adevarat ca din scris mori de foame (eu stiu, de exemplu ca n-o sa ma imbogatesc niciodata datorita scrisului, dar na). In orice caz... nu as lucra la OTV.

18 mar. 2008

Post pentru Anonim

Pentru cei ce ne cunosc, vreau sa precizez ca postul denumit "pentru tine" nu se refera la el. Pentru ca scrie sub anonimat prefer si eu sa nu ii scriu numele. In ceea ce-l priveste pe el, lucrurile au fost si sunt diferite. Atat ca situatie din trecut, cat si ca simtaminte actuale.
E adevarat, cand ceva merge pe o panta abrupta e de preferat sa nu o lasi sa se duca in jos. Iti mai aduc aminte draga anonim despre o situatie in care eu te-am scos afara din Car si ti-am zis ca nu mai pot, asa ca de aici incolo depinde de tine. Daca lasi sau nu o situatie, relatie, fapte sa continue pe fagasul gresit si le agravezi neintervenind e doar in mana ta. Nu am zis niciodata ca eu nu am gresit si cred ca mi-am prezentat si regretele in acest sens. Neacceptate, e adevarat.
Diferenta dintre cel pentru care am scris postul intitulat "pentru tine" si anonim e ca macar el nu a promis ca va fi mereu acolo. Si cred ca ne-a mers foarte bine amandurora si dupa ruptura. Deci ce rost are sa rascolim cu batul in...
Mi se pare ca au ramas multe lucruri nespuse (urate, in mare parte cred). De aici si comentariile pe bloguri - interesanta modalitate de a comunica.
Si post pentru mine: Sper ca suntem destul de maturi cu totii acum incat sa privim lucrurile de departe, mai rece, mai absent.

zambet tamp

Am un zambet tamp pe fata. Pe care nu-l am decat cand ma indragostesc sau mi se intampla ceva foarte frumos. Sau cand calatoresc. Ei bine, acum mi se trage de la concertul de aseara. Lucruri frumoase si oameni frumosi. Emeric Imre e un om frumos prin ceea ce face si nici nu ma mir ca sunt atat de multi prieteni cum ii numeste el in jurul lui. Ardelenii au ceva aparte, nu neg asta. Sunt oameni deosebiti, desi sunt sigura ca si printre ei gasesti oameni de nimic. Cu toate astea, calmul, vorba si sufletul deschis il vei gasi cu mai mare usurinta la ei decat la altii.
Mi-a facut dor de Cluj. Sau de macar de Ardeal. Trebuie sa fie frumos acum ca au inflorit copacii. Si magnolia vecinei. O asteptam. ieri cand am ajuns la munca era imbobocita. Pana seara a inflorit, sub ochii nostri. Cred ca m-a asteptat tot weekendul. :)

17 mar. 2008

pentru tine

Unde esti cand am nevoie de tine? Unde esti cand n-am cui sa strig? Cand n-are cine intelege?

Ai promis ca vei fi mereu acolo, ca orice s-ar intampla noi vom fi mereu prieteni, ca nu conteaza timpul si distanta, ca doi oameni nu trebuie sa se vada in fiecare zi pentru a nu se rupe legatura dintre ei. Ai spus ca nu te pot intelege, si totusi am fost singura care am reusit pana la un punct. Ai spus atat de multe lucruri din care acum nu mai e nimic... Cand ti-am zis ca eu nu-mi fac un prieten in joaca, ca eu ma leg de oameni, ai ras de mine. Ai spus ca nici nu te gandesti la altceva, ca esti in acelasi joc ca si mine, dar cred ca s-a schimbat arbitrul. Sau am schimbat portile. Nu trebuia sa ma amgesti. Nu trebuia sa intri intr-un joc din care stiai ca ai sa iesi. Nu am sa inteleg. Exact de ce mi-a fost frica si mereu ma pedepseai din cauza asta, exact asta s-a intamplat. Mi-ai aratat o lume, am intreat in ea si apoi ai fugit. Nu te-ai mai uitat inapoi, nu ti-a mai pasat. Egoism? Nepasare? Evadare? Cine mai stie...

Un prieten adevarat nu se intoarce cu spatele atunci cand oboseste si pleaca. Cand gresesti, prieten e cel care te trage de maneca lasand la o parte orgoliile personale si iti arata unde ai gresit. Un prieten de strange te mana si-ti atinge inima. Mi-e dor de tine atat de mult uneori incat nici nu-ti inchipui. De fapt nici nu te gandesti. de fapt... de unde stiu eu? Nici macar nu te mai cunosc!

Gata cu pesimismul in seara asta. Vroiam doar sa stii.

16 mar. 2008

Prietene...

Un editorial mai vechi, pe care l-am citit acum doi ani (tin minte si acum cand l-am citit prima data, lucram la monitorizare si era vreo 2 noaptea) in Jurnalul National. Autor: Marius Tuca

"Ce faci, prietene? Mai esti acolo? Acolo unde am stiut intotdeauna ca esti. Prietene? Lumea asta in care traim seamana din ce in ce mai putin cu lumea noastra. Nu mai are nimic din vremea copilariei, din vremea adolescentei si prieteniei noastre. Prietene, daca pot sa ma adresez in acest mod cat se poate de ironic, prietenia nu prea mai inseamna nimic astazi, nu prea mai da nimeni doi bani pe ea. Stiu ca tu ai fost intotdeauna acolo. Ca n-ai plecat niciodata. Ca am crescut impreuna, ca am suferit impreuna la primele iubiri ale fiecaruia dintre noi, ca am fost fericiti impreuna la succesele amandurora, ca am plans impreuna la primele despartiri, ca am furat impreuna pentru prima data cirese, ca am furat impreuna ultimele gutui. Si, mai ales, am fost impreuna cand unul a avut nevoie de celalalt. Si am facut asta in ciuda parintilor, care ar fi vrut alt prieten si alti prieteni pentru fiecare dintre noi, pentru copiii lor. Poate ca pana la urma incet-incet s-au impacat cu gandul cand au vazut ca au trecut zece, douazeci sau treizeci de ani si noi am ramas tot prieteni. Sau poate ca nu. Oricum, ce mai conteaza. Noi am ramas prieteni. Viata a consemnat asta cu varf si indesat. Si tot ea, necrutatoare si, uneori, neprietenoasa, a observat ca nu mai avem timp sa ne vedem ca inainte. In fiecare zi. Sau de cate ori simteam asta. Astazi nu ne mai vedem decat rar. Nici de vorbit nu prea mai avem timp. Cand si cand ne mai trimitem SMS-uri. Sau vorbim laconic la telefon, intrebandu-ne ce facem si raspunzand pe rand ca nu facem nimic. Stiu ca esti acolo. Ca n-ai plecat niciodata. Si ca nici n-o sa pleci. Dar parca nu ne mai simtim unul pe celalalt ca altadata. Nu mai avem timp unul pentru celalalt. N-am mai baut de mult ceva impreuna, n-am mai plans de mult unul pe umarul celuilalt. De fapt, noi n-am mai stat de mult de vorba unul cu celalalt. Stim amandoi: lumea e rea! De-asta s-a inchis fiecare dintre noi in propria cochilie. Cred ca a venit vremea sa recunoastem ca am ramas prieteni in gand. E frumos, dar e o amagire despre care nu vrem sa vorbim si, mai ales, e o amagire pe care nu vrem s-o recunoastem. Am ramas prieteni in gand. E frumos, dar atat de dureros. Ce bine ar fi daca am avea timp sa ne intoarcem in copilarie si sa devenim prieteni inca o data..."

Tare editorial, poate scris cam anapoda, dar totusi atat de real si atat de trait. Sa traiesti prietene. Te-am iubit mult.

Trenuri anulate

Mereu m-am intrebat care este originea viselor. Stiu ca mi-a explicat o data Cristi ca de fapt ceea ce visam se afla undeva in subconstientul nostru si ca visul e o modalitate prin care acesta refuleaza. Posibil, nu zic nu. Dar oare subconstientul meu vrea la nunta la Andreea Marin? :)) Prietenii stiu de ce. Inafara de asta. Aseara am visat gara din Tulcea. Si ca plecam cu speologia la Babadag. Si ca plecam cu trenul de 12 noaptea, dar era totusi lumina afara. Plecam cu personalul. Hihihi. Nimic nu se compara experienta mersului cu trenul personal. Acum am adunat fitze ca sa le zic asa. N-am mai mers de mult cu personalul. Si mi-e dor. Nici macar cu trenul nu prea am mai mers (exceptia de luna trecuta). Inainte mergeam des cu trenul. Nici acasa nu m-am mai dus cu trenul. Doar cu masina si cu microbuzul. Uof... :( Ma fac eu mare!

Stiu ca mereu am avut ceva cu garile si trenurile. Imi placeau oamenii care vin si pleaca. Imi placea sa astept oameni dragi la tren, sa ii conduc, sa fiu condusa si asteptata. Dar cred ca la un moment dat a fost prea mult. Despartirile de pe peronul garii au ceva frumos in ele, dar trist. Si nu cred ca am mai putut face asta.

15 mar. 2008

trei clisee

Ciudat cum timpul le rezolva pe toate. E un cliseu, stiu. Dar timpul te invata sa uiti. Din pacate te invata sa uiti si pe cele bune, nu doar pe cele rele. Pana la urma e un fel de echilibru. Uiti ce e pe plus, uiti ce e pe minus si ajungi la o zona neutra. Si cand vorbesc de timp, ma refer si la o perioada mai scurta, nu la ani intregi. Ma gandeam astazi cat de departe e vara care a trecut de mine. Am avut tot felul de sentimente ciudate vara care a trecut, imi doream tot felul de lucruri pe care acum sincer nu mi le mai doresc si ma gandesc cum putea oare sa imi treaca asa ceva prin minte. Sau ma gandeam la cat de fascinata eram acum o luna de plecatul, respectiv mutatul din Bucuresti. Acum nu mai sunt sigura ca imi doresc asta. Si nu a trecut decat o luna.
E ciudat cum suntem noi, oamenii. Cat de siguri suntem de anumite sentimente, care de fapt daca stai sa le analizezi si sa treaca putin timp peste ele, vezi ca lucrurile sunt diferite. Sunt sigura, de exemplu, ca daca peste 3 saptamani plec la Sibiu (asa cum am stabilit cu fetele - care sper sa nu se razgandeasca) cand ma voi intoarce voi vrea din nou sa ma mut acolo si voi fi fascinata zile intregi de alt mod de viata decat al meu. Dar la fel, apoi ma voi intoarce la mine si la ce traiesc acum si voi suferi de suficienta (boala grea si nerecomandata, dealtfel).

Ochii care nu se vad se uita. Alt cliseu. In asta nu prea cred, dar cred, de exemplu, ca tot timpul este cel responsabil de asta. Nu e vorba de distanta dar e vorba de oameni, care in timp se schimba. Si ca ajungi la un moment dat sa iti dai seama ca vorbesti cu un strain, care, pentru ca n-a fost langa tine atat de mult timp, abia daca iti mai amintesti ce te fascina la el. Nu dau nume sau circumstante pentru ca sunt multe in capul meu acum si nu pot sa ma refer la unul din exemplele traite.

Sunt, evident, si cateva exemple care intaresc regula. Al treilea cliseu, demonstrat de data aceasta. In viata mea sunt cativa oameni pe care nici timpul, nici distanta, nici noii prieteni sau iubiti nu-i vor scoate din inima mea. Sunt cativa oameni care ii iubesc foarte mult pentru asta si la care ma gandesc mereu si le multumesc pentru ca sunt asa. Multumesc Monica, Lumy, Dan, Alex, Gelu, Floricel si inca alti cativa care poate am uitat sa va scriu aici dar care stiti atat de bine tot. Si nu , pentru voi, ochii care nu se vad le duc dorul.

14 mar. 2008

primavara

Postul anterior a fost o chestiune de moment. S-ar putea sa il sterg. Nu prea ma reprezinta, dar de... amorul artei.

Am constatat cu bucurie ca au inceput sa infloreasca copacii. De ce zic asta? Pentru ca anul trecut a trecut asta pe langa mine fara sa observ. Pur si simplu. S-a facut vara fara sa-mi dau seama. La fel a venit si toamna. Acum, insa, m-am bucurat foarte tare. Asta si pentru ca astept sa infloreasca magnolia vecinilor de langa firma noastra. E imbobocita si foarte frumoasa. Curand va inflori. :D

Cristinica imi zice sa scriu despre femeile care balesc dupa barbati. Hihihi. Nu ma dau de gol! Eu nu balesc. Nu, nu, nu!

Regulile de baza ale marketingului

... explicate amuzant de catre un profesor la Institutul Indian de Management din Ahmedabad (IIMA).
1. Esti la o petrecere si vezi o fata superba. Te duci la ea si ii spui: "Sunt extrem de bogat. Casatoreste-te cu mine". Asta inseamna marketingul direct

2. Esti la o petrecere impreuna cu niste prieteni si vezi o fata superba. Unul dintre prietenii tai se duce la ea, arata spre tine si spune: "Tipul ala este extrem de bogat. Casatoreste-te cu el". - Asta inseamna publicitate

3. Esti la o petrecere si vezi o fata superba. Te duci la ea si ii iei numarul de telefon. A doua zi o suni si ii spui: "Buna. Sunt extrem de bogat. Casatoreste-te cu mine" - Asta inseamna telemarketing

4. Esti la o petrecere si vezi o fata superba. Te ridici, iti aranjezi cravata, te duci spre ea, ii oferi de baut, ii deschizi usa (de la masina), o ajuti sa urce, te oferi sa o duci pana acasa, dupa care spui: "Ca veni vorba. Sunt bogat. Nu ai vrea sa te casatoresti cu mine?" - Asta inseamna relatii publice

5. Esti la o petrecere si vezi o fata superba. Vine spre tine si iti spune: "Stiu ca esti extrem de bogat! Am vreo sansa sa te casatoresti cu mine?" - Asta inseamna recunoasterea brandului

6. Esti la o petrecere si vezi o fata superba. Te duci la ea si ii spui: "Sunt extrem de bogat. Casatoreste-te cu mine". Tipa iti da o palma cat de tare poate. - Asta inseamna feedback-ul din partea clientilor

7. Esti la o petrecere si vezi o fata superba. Te duci la ea si ii spui: "Sunt extrem de bogat. Casatoreste-te cu mine". Ea te ia de mana si te duce sa te prezinte sotului sau. - Asta inseamna dezechilibru intre cerere si oferta

8. Esti la o petrecere si vezi o fata superba. Te duci la ea dar inainte sa poti spune ceva, vine un alt barbat si ii spune: "Sunt bogat. Ai vrea sa te casatoresti cu mine?" iar ea pleaca impreuna cu el - Asta inseamna competitia pe aceeasi piata

9. Esti la o petrecere si vezi o fata superba. Te duci la ea si inainte sa-i spui:"Sunt bogat. Casatoreste-te cu mine" vine sotia ta - Asta inseamna restrictia de a intra pe piete noi.

liant

M-a intrebat cineva ce am mai citit in ultimul timp. Si nu, nu m-am fastacit. Chiar vorbeam la munca cu un coleg care zicea... "Bai, eu n-am mai citit o carte de 2 ani, ca nu am timp". Si l-am admirat. Nu pentru ca nu a mai citit, ci pentru ca nu ii e teama sa zica.
Revenind. Am citit Zully Mustafa - "Strugurii s-au copt in lipsa ei". Draguta carte, scrisa destul de melancolic (deci pe gustul meu). E povestea a doua prietene. Si a doi iubiti, dar care se iubesc separat. Sau in contratimp. Este o poveste despre cum sa pretuiesti omul de langa tine, si nu atunci cand il pierzi asa cum facem noi, ci atunci cand inca mai langa tine. Este vorba de un mic oras de provincie. Unde fiecare personaj incearca sa-si urmeze "dorul de duca", sa evadeze. Seamana putin cu Tulcea mea... :P

13 mar. 2008

nebun de alb...


Am asteptat un an, dar nu degeaba. Luni, 17 martie in Club Expirat vine Emeric Imre! Si deja cred ca am vorbit prea mult despre asta asa ca nu va mai bat la cap. Sper doar sa ne vedem cat mai multi acolo! Si va povestesc dupa impresii.

urasc lenesii care au timp sa citeasca

Daca cineva ar putea sa-mi inregistreze toate gandurile care imi trec prin minte atunci cand merg pe strada, ar putea scrie o carte. Ieri de exemplu, prin miile de ganduri am realizat reactia oamenilor cand ii intrebi ce au mai citit. Eram in 133 si o tipa vorbea cu o doamna mai in varsta. Draguta fata, genul de om cu fata blanda, dar cam mataita. Doamna o intreaba la un moment dat ce a mai citit in ultimul tmp. S-a inrosit, a inceput sa se fastaceasca (cum faceam la scoala cand ne scotea profu de mate la tabla). "AAA... pai... a... cartile pentru licenta... hihihi... aaa..." si deodata, luminandu-se la fata ... "A... pai mi-a dat de curand o prietena o carte... aaa..." si iar incepe sa se fastaceasca. "A... (liniste... ) nu-mi mai aduc amite cum se cheama... dar era foarte misto..." incepe sa se agite, da din picior, se inroseste... Pana la urma nu da un raspuns, nu stiu cum reuseste sa schimbe subiectul sau daca nu cumva n-am mai bagat-o eu in seama. Si ma gandesc: oare de ce ne simtim ca scosi la lectie cand ne intreaba cineva daca am mai citit? Si eu ma simteam uneori asa cand ma intreba Cipri la munca asta, dar acu ca m-am invatat cu el imi dau seama ca de fapt intrebarea asta vine din dorinta unui schimb ... (ce-ai mai citit si ti-a placut, ce as mai putea sa citesc si eu...) de astea. Dar nu! Majoritatea am ramas la gandirea de gimnaziu: a.... stiti, ... mi-am uitat caietul acasa, etc (de multe ori eu eram atat de ametita incat chiar il uitam).

12 mar. 2008

Good things come to those who wait

Cum sa cheltui foarte multi bani pe ceva nefolositor? Sau cum sa dai o groaza de bani, sa aloci fonduri pe care bugetele de marketing din Romania nici nu le viseaza pentru o reclama… la bere! Berea se bea oricand si oricum! Mai nimeresti si un an in care ruleaza un campionat de fotbal si sa vezi atunci cum cresc vanzarile! Sau o vara mai calduroasa!
De exemplu, in Romania, consumul de bere pe cap de locuitor a crescut semnificativ în 2007, până la 89 de litri, comparativ cu 81 de litri în 2006, valoarea pieţei berii ajungând la un miliard de euro. Deci da, bere se bea! Cu toate acestea, cei de la Guinness au cheltuit pentru campania Guinness Tipping Point nu mai putin de… 20 de milioane de dolari!!!
Reclama care a intregit campania: peisaje mai ceva ca in reclamele la Marlboro) intr-un orasel din Argentina, agitatie mare. Un barbat in costum (atipic fata de restul oamenilor din reclama) darama o piesa de dominio, care declanseaza un sir de alte piese daramate. Se trece apoi la carti, cutii, valize, mobilier, roti, butoaie, masini, ca in final, sa se ajunga la un imens pahar de bere. Mesajul: „Good things come to those who wait”.
De ce o halba si nu o sticla de bere cum ne-am fi asteptat? Pentru ca bere Guinness este facuta din orz prajit, nefermentat, motiv pentru care este mai groasa si mai inchisa la culoare (aproape neagra). De aceea, a luat nastere ritualul turnarii unui Guinness in halba, care trebuie sa dureze 119.5 secunde, timp in care bautura se toarna printr-un disc cu 5 gauri, care genereaza in loc de spuma din halba, o crema laptoasa, ca o inghetata. De aici si sloganul: "Good things come to those who wait".
Aceasta reclama este una dintre cele mai scumpe din istoria advertisingului. A fost inclusa intr-o campanie promotionala pentru Guinness, ce a costat aproximativ 20 milioane $. Pentru realizarea ei, au fost necesare 6000 piese de domino, 10.000 carti, 400 cauciucuri, 75 oglinzi, 50 frigidere, 45 sifoniere si 5 masini. Creat de agentia AMV BBDO, "Tipping point" a fost produs de catre Nicolai Fugslig, cel care a gandit si campania Sony Bravia's "Balls".
Nimic de comentat. Reclama este impresionanta. Dar cel mai scump spot tv din ultimii 80 de ani pentru o bere? Mai ales ca berea Guinness este o bere foarte buna, recunoscuta pentru asta si mai ales… consumata pentru asta!!! Acum, e adevarat, nici nu ne-am fi asteptat la ei sa aiba niste campanii de alea de la noi cu Bergembier, „prietenii stiu de ce”. Inghitim in sec si asteptam sa ne permitem si noi un buget pentru o astfel de campanie.

2006

Am rasfoit prin trecut si iata ce scriam eu in vara lui 2006, inainte de a pleca la Sulina!

"Sunt foarte happy.Nu am un anume motiv, ci pur si simplu mi-e bine. Nu ma mai chinuie stafii care imi bantuiau mintea, am acelasi dor, dar nu mai e chinuitor ci placut. Nu am o reteta - cum am reusit sa ajung la starea asta. Nu mai am resentimente, nu detest pe nimeni desi sunt oameni care ma detesta- sau ma rog- pe care i-am dezamagit sau care nu vor sa mai stie de mine. Am luat lucrurile ca atare. Asta e sensul vietii pana la urma. Ce sa fac? nu ma pot iubi toti. Asa ca mi-e bine... si mai e putin putin pana plec la sulina. Ma visez deja in umbreluta, noaptea, singura ascultand marea care doar acolo vorbeste atat de frumos. Sau la cimitir- ingropand toate relele si pastrand doar ce e bun si frumos in mine- "In noaptea asta le ingrop pe toate/ La mine-n suflet si la mine-n gand/ Ma bantuie fantome incruntate/ In noaptea asta te iubesc plangand"- cum ar zice Tatiana Stepa. Nu stau mult acolo... ca tre sa plec la Piatra Neamt. Dar nici timpul nu are dimensiune acolo. Asa ca imi pot imagina ca stau o vesnicie. Ce mai, se vede, imi e bine!!!"
(...)
"Poate o sa zica oamenii ca sunt obsedata... dar pana ajung acolo cred ca doar la Sulina o sa ma gandesc. Mai e putin... o saptamana... si cateva zile... dar imi place sa cred ca doar o saptamana. E... o sa fiu singura anul acesta acolo... dar cred ca tocmai asta imi doresc... eu si acel orasel, si mare, si plaja, si multe... multe... e... exact de asta am nevoie ca sa-mi pun o data pentru totdeauna fiecare lucru la locul lui. Si o sa ma distrez. Si o sa vina oameni care nici nu ma asteptam sa ii mai vad... foarte tare... ma invidiati, nu?"

11 mar. 2008

Nervi si oameni prosti

Eu, martea, la munca, sunt irascibila. Am foarte mult de munca, tre sa fiu foarte atenta la tot ce fac si e de preferat sa nu ma streseze nimeni. Dar se mai trezeste cate unu' (vezi Adi Popa, colegul nostru drag, scump si nesuferit) sa vina sa ne vorbeasca de moartea caprioarei. Ii zici omului sa taca, nu intelege. Ii explici unde e usa de la birou. Nu intelege. Il dai afara si se supara. Ma lasi??? De cate ori am fost eu oare in biroul lui sa-i povestesc de filme? Va zic eu... NICIODATA!!!
Imi zic colegii sa nu ma enervez pentru prosti. Dar daca prostia doare, si ei nu urla cand merg pe strada... macar urlu eu la ei!
Ma calmez, studiez problema (ca in reclama, bineinteles) si imi continui treaba. In speranta sa plec la o ora cat de cat normala acasa, nu la 2 noaptea! Cand, colegul meu drag, scump si nesuferit doarme atunci ca doar nu l-a stresat nimeni si a putut sa-si termine treaba! Acum imi vine sa injur. Dar nu o fac pe blog, din respect pentru cei care mai arunca cate un ochi.

10 mar. 2008

amintiri (II)

si erau taberele... asteptam tot anul momentul asta, momentul Sulina. Pe langa Sulina, care era cel mai important, mai sunt cateva care trebuie sa le amintesc si care mi-au ramas in minte: Muncel (care mi-a adus prima plecare din tara apoi, mi i-a adus pe Alex si pe Dan, mi-a adus ideea de competitie si mi-a adus prin Alex orientarea spre facultate, spre ce sunt acum), Valea Blaznei (Prima urcare adevarata pe munte spre varful Ineu), taberele de la Constanta, Reghin (si Ana). Undeva mai aproape in timp, tabara de la Sibiu (cand m-am indragostit prima data de acest oras si nu mi-a trecut nici acum).
Taberele acestea erau f importante mai ales pentru oamenii care ii intalneam si reintalneam. Si pot sa imi amitesc acum repede de Alina, Cristi si Caty Manole de la Constanta, de Andreea, Anda, Bogdan si Razvan de la Buzau (ce cei de la buzau ne-am inteles mereu bine), de Dany si Raaul de la Cluj, de Anca de la Falticeni, de Vlad din Maramures (care ne-a facut tabara de la Sibiu mult mai frumoasa), de fetele din Teleorman (anca, alina si gaby), din nou de Constanta si Cristi Gurgu cu Traian, de Iuli de la Pascani, de Tibi de la Bistrita (si acum mai mult timp de Pele). De profa de la Oradea care este cea mai tare profa care am cunoscut-o - si pe care am revazut-o la Sangeorz Bai dupa multi ani, de profa de la Sighisoara, profu de la Cluj, profa de la Pascani, profu de la Suceava si multi, multi alti oameni care sunt sigura ca nu mi-i reamintesc acum dar care au insemnat foarte mult.
Lucrurile care le faceam, ce discutam acolo si prieteniile care se formau au durat mai mult decat m-as fi gandit vreodata. A fost o perioada foarte frumoasa, pe care putini au cunoscut-o dar cei care au trecut prin asta nu au uitat niciodata.
Pentru taberele de la Sulina o sa fac un post separat, la fel si pentru Muncel 2003, cu Dan, Alex si Monica.

amintiri (I)

Citeam la Anka pe blog amintirile ei din liceu cu personaje cunoscute si dragi. Si ma gandeam la anii mei de liceu. Nu am avut o viata de liceu, in orice caz nu una ca a lor. Viata mea frumoasa de liceu incepea... inafara liceului. Adolescenta mea a insemnat Palatul Copiilor, iar Palatul copiilor, o a doua familie. Acolo am avut tata adoptiv (Domnul Dobrescu) si mama adoptiva (profa de eco Iosifescu), am avut unchi (davideanu, Vlahos); l-am avut pe Gelu care a fost un fel de unchi-prieten-frate- confident, am avut cateva surori (monica si Flory si Iulia care era o sora mai mica), cateva verisoare (Lily, Adina, Catalina, Elena, etc.etc....) si l-am mai avut pe Mihai prieten-frate-confident-erou-exemplu-idol-tata si bunic. El a fost putin din toate. De la el am invatat cele mai multe. Imi aduc aminte si acum cum ne-am imprietenit. Eram la o zi a mediului la ARBDD si ma plictiseam ingrozitor. Ascultam mult Vama Veche la timpul acela si scrisesem pe o foaie albastra "Fericirea e ceva care nu se atinge niciodata". Iar pe spate "Dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata". Stiu ca inceput pe acea foaie o discutie legaat de fericire, unde mihai imi spunea ca el nu o mai cauta, acum o asteapta si multe alte lucruri pe care acum nu mi le mai amintesc. Sunt sigura ca mai am foaia aia acasa pe undeva, deoarece am pastrat-o cu sfintenie multi ani dupa momentul ala.
Perioada liceului la Palat a fost intr-adevar cea mai frumoasa perioada a vietii mele. Iar avetura, sau nebuniile, au inceput dupa prima plecare la Pestera Liliecilor, deplasare pe care mi-o amintesc destul de bine si acum. Am plecat cu domnul Davideanu si cu Prof, cu inca 3 baieti mai mari (mihai, unu de la speo si unul parca era de la foto video) si mai erau multe fetite de clasa a 7-8 tot de le foto-video. Eu eram a X-a deja si de mult imi doream sa merg cu speologia intr-o deplasare. Stiu ca mi-a fost foarte frica sa intru peste tot, de fapt am strabatut doar una dintre galerii, cea mai usoara si m-am intors afara apoi. Am ras si am facut misto de copilele alea mici, le-am compus cantecele si le strigam Andre. Am fost foarte rai atunci, stiu ca au inceput sa planga cateva, sa ne vorbeasca urat. Eram capul rautatilor, cu Mihai in frunte si stiu ca una din alea mici m-a urat multi ani apoi dupa ce ne-a strigat ca suntem ingrozitori, ca ne meritam unul pe altul, etc etc...
Cam asa a inceput. Cu o deplasare la o pestera. Speologia apoi a adus ceva nou in viata mea: spiritul de aventura, dorinta de a ma autodepasi , de a scapa de complexe, de a putea sa fac si eu ce fac altii, sa pot intra si eu in toate hornurile, gaurile, galeriile, etc unde puteau intra altii; am descoperit adrenalina rapelului (primul rapel in hornul mare de la km 8 si primul in aer liber in Chei).
Au urmat apoi multe multe deplasari cu orice ocazie, uneori weekend de weekend. Mereu am fost genul de persoana careia ii place sa se plimbe. Astept doar un hai si plec. Oriunde, cu orice dar nu cu oricine. Aici sunt selectiva. Dar oamenii care ii cunoscusem erau foarte interesanti, ma inscrisesem la speo si imi placea foarte tare asa ca oriunde am fi plecat era o aventura. Ne luam corturile in spate, de multe ori nu plecam decat cu bani de drum (nu fumam pe atunci si ce bine era) si mancarea pe care o gaseam acasa prin frigidere. Ne descurcam din ce aveam, faceam un foc si daca era norocul si de o chitara nu prea ne trebuia mai mult.

9 mar. 2008

a trecut

Desi nu aveam nici un gand in acest sens, am iesit ieri din casa. si m-am intors azi :))
Nebunie. Bine ca a trecut povestea lui martie ca era deja prea mult. Aglomeratie mai ceva ca inainte de sarbatori, cozi la flori... Niciodata nu i-am compatimit atat de mult pe barbati. Stiu, barbatii sunt porci, dar femeile sunt mai rau. Cum i-au dresat nu inteleg nici acum si cum s-a transformat sexul asa zis tare in unul atat de slab nu mai inteleg. Ma depaseste. Ca si-o merita, da, e adevarat :D. Ma gandeam ca azi, neoficial e ziua barbatilor. Dar n-ai sa vezi nici o femeie la coada la flori sa-i ia lu' ala trandafiri :)) desi ar fi amuzant. Cred ca de asta nu exista o zi a barbatilor, pentru ca femeile n-ar alerga dupa cadouri si de astea, iar ei ar fi dispusi sa faca sex oricand si fara sa primeasca flori. Nu ca fetele n-ar fi. Dar cu niste flori, cresc cu siguranta sansele. E... sunt rea, gata, ma calmez.
Am dormit as'noapte in camin si mi-am adus aminte de anii de facultate. Imi pare rau ca s-au terminat, nu i-am trait suficient. Trebuia sa fac mai multe nebunii, sa dorm mai putin si sa ma distrez mai mult, sa ma duc mai putin la scoala (nu ca as fi fost prea silitoare) si mai mult in Jeg, sa petrec mai mult timp cu colegii, sa vorbesc mai mult(e) cu fiecare dintre ei. Am 23 de ani. Si pentru prima data, aseara mi s-au parut multi.

8 mar. 2008

Mi-e dor de mare...


Din vina Liviei, bineinteles... mi-am pus pe desktop o poza cu marea, renuntand dupa o luna aproape la cea cu Crispus. Marea din poza mea (poza pe care mi-a dat-o de altfel livia ca ea s-a plimbat de curand intr-acolo) este foarte calma si linistita. Imi place marea atat de mult in perioada asta a anului... nimeni nu este pe plaja, nimeni nu o tulbura, nu sunt oameni in jur... ici colo mai vezi cate un caine, dar ei sunt de-ai casei. Nu prea imi place vara la mare, decat daca e la mare la Sulina. Nu-mi place caldura insuportabila, nisipul care iti intra peste tot si de care nu poti scapa. Dar in perioada asta stiu ca imi place atat de mult... doar sa stau sa o privesc si sa o ascult, nimic altceva. Astept 1 mai. Sper ca planurile sa nu se schimbe. Dar atunci va fi lume, multa lume. Poate ajung sa o vad totusi mai devreme. :D

7 mar. 2008

Un pas inainte

Am trecut peste ideile mele preconcepute despre serialele romanesti produse de catre o televiziune si de ceva timp incoace am inceput sa ma uit pe ProTv la "Cu un pas inainte". Si stiti ce? Chiar imi place! Cu exceptia prezentei lui Smiley care ma depaseste (nu am sa inteleg niciodata cum un "artist" fabricat in romania poate sa le faca pe toate: canta, danseaza, este actor mai nou, model, sau mai stiu eu ce). Imi place de ei ca sunt curajosi, sa abordeze tot felul de probleme: nuditatea explicita, virginitatea la 20 de ani la tineri, lesbianismul sau alte lucruri de astea care se spun in soapta sau cu subinteles in filme.
De exemplu, personajul Elei: "Da, sunt virgina si nu, nu ma doare. Majoritatea oamenilor ca mine adopta o atitudine complet ironica de genul: nu am nevoie, ma pastrez. Te pastrezi pe dracu! A-i da-o afara in suturi daca ai gasi persoana potrivita! (...) Virginele suntem mai sensibile. La preludiu de exemplu. Pentru ca stiu ce e aia. (...) In cazurile critice, cele peste 20 de ani cautam explicatii. Poate ca am o problema..."
Ma rog, discursul continua, dar din partea mea nota 10 pentru scenariu. Sa fim serioase fetelor, si noua ne-au trecut de astea prin minte la un moment dat, dar cine recunoaste?

5 mar. 2008

Mai stii

Cum te strigam pe-atunci, icoana cu picioare lungi...
Pur si simplu nu gasesc nici un defect melodiei asteia, desi o ascult deja de un an si ceva. Versurile sunt extraordinare, incarcatura emotionala la fel, iar eu pur si simplu nu ma pot satura de ea. Poate putin cam trista, dar nici macar asta nu poate fi un defect. Imi da tot felul de sentimente, desi nu sunt fan margineanu. Dar asta, e chiar buna!

4 mar. 2008

Karma

A fost Karma in Expirat si eu pe acolo. Inca o seara de cantat, ca o pregatire pentru venirea lui Imre. Ce e interesant e ca lumea e atat de mica si ca oamenii ce asculta asta sunt totusi putini. Aceeasi oameni care i-am vazut vineri la Sala Palatului, aceeasi care ii stiu din cantarile de anul trecut din Expirat, aceeasi oameni din Vama Veche de la Folk You. E dragut sa ii vezi peste tot, sunt frumosi si cu sufletul tanar, "tinerete-n adidasi, generatie in blugi". E ca o familie sau un vechi grup de prieteni cu care desi nu vorbiti, va zambiti de fiecare data si te bucuri sa-i revezi. Asa a fost si pentru mine: ma bucur sa va revad, oameni frumosi, care stiu sa cante si sa asculte o chitara.
Seara asta mi-a adus aminte de noptile cu cortul prin paduri, de focul de tabara de care imi este atat de dor, de ghetele mele si sacul de dormit, de Babadag si de Gelu, de Dif, Misu si Flo pe care nu i-am vazut de mult si mi-e rusine ca nu am facut-o, si de ce nu, de mihai. Trebuie sa recunosc ca am avut o adolescenta frumoasa. Mi-e dor de pesterile dobrogene, de corturile din Chei, de grota lui Gelu de la Babadag si eternele focuri de tabara, cantece care ma duc din nou la cea care am fost si stiu ca nu am murit, in ciuda a ceea ce spun unii.

2 mar. 2008

Venim de departe si mergem departe

Cum spuneam ieri, am ramas restanta cu cateva lucruri despre care mi-am dorit sa scriu. Si cel mai important este probabil "Omul bun" de vineri. Un spectacol asa cum ma asteptam sa fie, intens, de suflet, cu oameni minunati, cu Sala Palatului plina, oameni pe scari, in picioare, multe multe cantece.
A lipsit Tatiana Stepa pe care o asteptam poate cu cea mai mare emotie. Si, culmea, nu s-a cantat Miruna! Cred ca cineva a stiut ca Roxana nu vine, asa ca draga mea... nu m-a mai intrebat nimeni de camasa ta de noapte. Am invatat insa de la Maria Gheorghiu ca atunci cand o femeie pierde dragostea are 2 variante: sa se arunce in hau sau sa o cante. Si am invatat sa cant mai mult (chiar daca n-am ureche muzicala sau voce deosebita). Apoi ne-a reamintit Seicaru ca in fiecare an trecem pe langa ziua noastra de nastere si pe langa ziua mortii noastre. Pe una o cunoastem, pe cealalta nu. Tocmai sarbatorirea uneia dintre ele pare sa o indeparteze pe cealalta. Am simtit un gol imens cand am auzit vocea lui Pittis. Mi-au dat lacrimile de cateva ori in timpul spectacolului si mi-am adus aminte ca lacrimile de fericire sunt cele mai frumoase, mai frumoase decat un cantec, un zambet sau un sarut.
Maine ma voi duce la Karma, in Expirat, tot din categoria folk. Dar momentul pe care il astept cu mare strangere de inima si in speranta unei fericiri interioare este Emeric Imre (si al lui nebun de alb) care urmeaza sa apara in Expirat luna aceasta. Asta pana la vara si pana la Folk You.

Monitorizare - oameni nebuni, prieteni buni

Am atat de multe de povestit ca nu stiu cu ce sa incep: Cea mai proaspata: in seara asta m-am intalnit cu fostii colegi de la monitorizare: oameni minunati, chiar daca n-au fost toti cei de care as fi vrut sa-mi amintesc (mi-a lipsit adina, sim, lore...)
Oamenii astia sunt un mare exemplu pentru mine in ceea ce priveste consecventa si relatiile umane. Chiar si dupa un an si ceva de cand nu mai suntem colegi tot le simt lipsa in ciuda faptului ca si la sapte seri am niste colegi minunati (bine, acu nu exagerez, nu toti :D). Mi-am adus aminte de noptile si ziarele de la ILI, de "Uh, ah!" ale Adinei, de povestile porcoase cu aventuri in pat, de glumele pe seama lui Alex si imaginara Patricia, de Margica cu castile pe urechi si lacrimi in ochi, de Simo injurand-o pe sefa, de "cornuri aburinde", de bataia cu zapada si lopetile de la monitorizare, de omul cu ziare si bulgareala care si-a luat-o, de simpatii si antipatii, de Marian si Dani si relatia lor speciala. Noaptea e mereu altfel si relatiile care se creau acolo sunt deosebite de cele la un birou obisnuit unde lumea vine la 10 si pleaca la 6-7. Acolo nimanui nu-i era frica sa-si exprime sentimentele, stiam totul despre viata personala a fiecaruia si fiecare despre noi. De aseara nu mai exista departamentul de monitorizare. Nici ei nu mai lucreaza impreuna. Au plans si ii inteleg de ce. Imi aduc aminte ca eu am plecat cu zambetul pe buze, nu inteleg de ce, poate ca era o perioada in care chiar trebuia sa plec. Si eu as fi plans daca eram cu ei, nu imi vine sa cred nu mai sunt acolo, ca nu mai pot sa ma duc sa-i vad pe toti, desi cand puteam nu am facut-o suficient de des. Acolo am cunoscut oameni minunati: Dani, Adina, 2 X Simo, Lore, Andreea... ei au fost mai de suflet si nu vreau sa fac topuri sau categorii, dar fiecare din ei a insemnat cate ceva in felul lui. L-am uitat printre listele astea pe undeva pe Mihai. Poate pentru ca a lipsit in seara asta. Oricum... dragii mei, nu o sa uit niciodata monitorizarea, Patriciu si celelalte glume de acolo. :D